Capitolul 32: Te-am așteptat

4.1K 385 102
                                    

Pășise nesigură în apartament, lăsându-și haina în cuierul de pe hol și rămăsese la intrarea în sufragerie, privindu-și mama, care stătea pe canapea cu o expresie neutră

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Pășise nesigură în apartament, lăsându-și haina în cuierul de pe hol și rămăsese la intrarea în sufragerie, privindu-și mama, care stătea pe canapea cu o expresie neutră.

— Te-ai decis să dai pe acasă? o întrebase fără a privi însă spre ea.

— Nu am plecat de plăcere, mamă, accentuase cuvântul din urmă.

— Atunci fă-mă să înțeleg, de ce ai fugit de acasă, Aniela, unde ai fost?

— Am rezolvat ceea ce tu nu ai fost  capabilă în peste douăzeci de ani, rostise, banii aceia, începuse știind că Anastasia avea să își dea seama la ce se referă, au fost până acum în fostul nostru apartament, chiar sub nasul tău. Ai făcut atât de multe pentru a plăti datoria aceea nenorocită, în timp ce banii te așteptau ascunși în tavanul din debara.

— Nu glumi cu asta, aproape țipase plângând, nu am avut încotro, bine? Nikolai nu mi-a lăsat nicio zi după moartea tatei, nu m-a lăsat să mă liniștesc și să-mi pun ordine în gânduri, a venit pur și simplu și a cerut banii, apoi m-am afundat atât de mult în lumea aceea, suspinase, încât nici dacă i-aș fi găsit între timp nu m-ar mai fi putut salva.

— Nu glumesc, mamă, am găsit banii, iar fiul lui Nikolai i-a luat în schimbul unui ajutor, mimase ghilimelele în aer la ultimul cuvânt. Am plătit de patru ori pentru datoria tatălui tău, de două ori cu bani și de două ori cu destinele noastre.

— E imposibil, se lăsase să cadă pe canapea, e imposibil, murmurase din nou.

Se încuiase în camera sa și o auzise pe Anastasia strigând de după ușă că iese să ia aer, iar ea rămăsese singură.

Își pusese o melodie în surdină și vruse să repete câteva mișcări de balet, însă durerea de sub coaste o făcuse să se prăbușească imediat la podea. Rănile de pe față nu erau încă vindecate, însă mama ei nu păruse să le observe, fusese atât de prinsă de ceea ce îi spusese încât nu îi analizase chipul.

Se strânsese de durere pe podea, simțind cum durerea se mută dinspre coaste spre zona pieptului. Parcă întreaga greutate a planetei o apăsa, nelăsând-o să respire în voie, luându-i fărâmă cu fărâmă legătura cu realitatea.

Își căutase bronhodilatatorul în sertarele de la noptieră  și realizase mai apoi că îl lăsase în haină. Se ridicase cu greu de pe podea și se târâse spre ușă, însă își împleticise mâinile în chei și le dărmase, făcându-le dispărute sub patul său.

Sunete puternice, care indicau faptul că nu mai poate respira, îi părăseau pieptul, iar cu ultimele puteri apucase telefonul. Îl apelase pe Lyov, el era salvarea ei, însă acesta nu îi răspunsese, ci îi intrase căsuța vocală. Trupul său se izbise din nou de podea, făcând să se audă un ecou puternic și dureros.

*

— Mulțumesc, domnule avocat, când vor fi gata actele vreau să le trimiteți soției mele, vorbise, împachetate frumos și cu o fundă roșie, continuase și dăduse mâna cu bărbatul, părăsind încăperea.

Subjugare: Lordul LeuUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum