"Daca pleci, unde te duci?"

60 10 0
                                    

… m-a intrebat -A. intr-o seara in care ne-am certat foarte tare si eu l-am amenintat ca il parasesc. Avea un zabet trufas pe fata, semn ca stia ca mi-a cucerit inima si sufletul pentru vecie si ca sunt dependenta de el…

De parca ar sti cu siguranta ca asa cum ma cuibaresc in bratele lui, nu o voi mai face in alte brate, ca asa cum tremur atunci cand el ma saruta si ma atinge, nu o voi mai face niciodata, ca asa cum ma topeste privirea lui in noptile sau diminetile in care facem amor, nu o va mai face alta.

De parca as fi o cetate pentru care a dus o batalie lunga si anevoioasa de cucerire, dar pe care, o data cucerita, nu o va mai pierde in veci vecilor, indiferent de cate batalioane vor mai incerca sa i-o fure, o cetate care si-a ridicat ziduri care sa il izoleze pe el in ea si care sa nu permita accesul strainilor, care il va apara si pastra inauntrul ei indiferent de vremurile care vor veni.

De parca as fi o carte deschisa, cu pagini albe, simple, in care el sa citeasca un fel de recunostinta vesnica si iubire indestructibila, o carte cu semn la pagina in care scrie ca el este alesul meu si ca nu va mai fi altul, o carte fara inceput, dar mai ales fara sfarsit, care se scrie la nesfarsit avandu-l pe el ca protagonist, o carte fara cuprins, caci o femeie perfecta este cea care uita si doar zambeste, fara sa tina cont de greseli si fara sa cerseasca momente frumoase.

De parca m-ar cunoaste…

Jurnalul unei ființe complicateUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum