Jurnalul unei ființe complicate

Oamenii plâng !

Fericirea merge mână în mână cu suferința. Omul pe care îl iubești cel mai mult într-o zi poate deveni un trecut. Lucrurile pe care cândva le ignorai pot ajunge parte importantă din viața ta. În acest amalgam de oameni și trăiri, e imposibil să nu iubești și să nu suferi. Oamenii puternici vor căuta să lupte cu neputința, găsind în dragoste un refugiu mult căutat. Cei slabi vor lua de la alții, din rezistența și nebunia lor în fața vieții. Unii vor râde, alții vor simula un zâmbet. Unii vor lupta pentru fericirea lor, alții vor ști că fericirea vine atunci când trăiești frumos. Vor ține la cineva, vor încuraja, vor fi alături. Și doar în momente de singurătate și de sinceritate, vor plânge.

Nimeni nu este înzestrat cu puterea de a ține în el totul. Emoții, suferință, bucurii, gânduri. De asta și sunt oamenii: să avem cu cine să împărțim totul și de asta suntem noi, să împartă cu noi cei dragi cele mai frumoase și mai puțin plăcute momente. De asta suntem fericiți nu când reușim ceva, când ajungem cineva, când ne atingem scopurile. Suntem fericiți când avem cu cine împarte reușitele și momentele de bunătate. Celelalte momente, de tristețe și grijă, le purtăm în noi și doar foarte puțini sunt gata să le asculte. Uneori nimeni. Și sunt momente în care ai vrea să fii ascultat, să stai de vorbă cu cineva. Atunci lași să treacă timp și în tot acest timp rămâi puternic, de dragul celor din jur, de dragul sacrificiilor făcute, de dragul amintirilor. Și doar după zile sau ani, după mii de momente de tăcere, vei găsi un refugiu în lacrimi. Vei plânge.

Oamenii nu sunt slabi. Nici pe departe. Altfel nu s-ar fi construit imperii, până și în dragoste. Însă aceiași oameni cad de pe acoperiș cu speranța că pot zbura. Se oferă în totalitate cu speranța că vor putea avea încredere. Ei țin și cu dinții de lumea pe care alții încă nu au distrus-o. Ei nu se vor teme de dragoste, știind că la capătul fiecărui tunel va fi lumină. Uneori însă dau de întuneric, chiar dacă au luptat, chiar dacă au oferit ce au avut mai bun. Atunci plâng. Atunci tristețea o vezi mai bine în ochi singuratici. Oamenii sunt puternici, dar până și puterea are o limită. Mai ales cea care vine din inimă.

Oamenii plâng nu pentru că sunt slabi, ci pentru că prea mult timp au fost puternici.