Jurnalul unei ființe complicate

Capitol fără titlu 44

“Poate că așa a stat scris în destin. Unele relații sunt făcute să nu funcționeze.”

Poate că așa a stat scris în destin. Unele relații sunt făcute să nu funcționeze. Pentru a câta oară te-ai întrebat de ce nu a mers, de ce nu voi, de ce nu tu? Tu nu meriți să fii fericit/ă? Voi chiar nu vă iubeați îndeajuns? Te-ai trezit plimbându-te haotic pe străzi și oprindu-te în fața băncii pe care ți-a furat primul sărut. Ai revăzut tot filmul iubirii voastre și te-ai chinuit să-ți imaginezi ce s-ar fi ales de voi dacă ai fi răspuns altfel la o întrebare sau dacă ai fi tăcut într-un anumit moment sau dacă ai fi luat o altă decizie. Sau te-ai uitat cu jind la alte cupluri pe stradă și ai simțit cum se rupe ceva în tine. Ți-ai închipuit ca aceeași durere trebuie să o simtă și o mamă căreia i-a fost luat copilul și acum vede într-un parc copii răzând cu gura până la urechi. Îți venea să îi oprești și să-i întrebi cum de-au reușit să-ți păstreze iubirea intactă. Sau ai avut sufletul atâta de rănit încât ai fi vrut să-i vezi și pe ei răniți, să crezi că și ei vor ajunge să sufere într-o zi.

Alteori ți-ai dorit să nu-l fi cunoscut pe omul care parcă a luat toată fericirea ta atunci când a plecat. Ți-ai fi dorit să fi făcut totul altfel în ziua aia în care l-ai cunoscut, zi pe care o consideri acum cel mai mare ghinion din viața ta. Dar astea sunt doar stări de moment. Spui că urăști, deși nici tu nu te crezi. Iubești atât de mult încât arde carnea pe tine de dor. Îți vine să-ți smulgi inima din piept și să dai cu ea de pereți, poate poate-i vine mintea la cap. Stai, care inimă? Nu o mai ai, căci a luat-o cu cu el când a plecat.

Ți-ai pus întrebări și ai căutat răspunsuri. Nu ai găsit așa că ai continuat să pui întrebări. De ce viața atât de nedreaptă? Nu va ști nimeni să-ți spună. Și chiar dacă vor încerca tu-i vei contrazice și le voi spune că ei nu știu nimic, că nu a fost și nici nu și-ar dori să fie în locul tău, că n-au iubit în viața lor cât l-ai iubit tu pe omul ăsta. Și ai dreptate. Fiecare dintre noi iubim altfel, dar, în mai mică sau mai mare măsură ne dorim același lucru de la viață: să îmbătrânim alături de persoana pe care o iubim și să ne facem viața frumoasă alături de ea.

Doar că uneori lucrurile nu stau așa cum ai vrea tu să stea. Uneori tu îți faci un plan, dar destinul se încăpățânează să te lovească în moalele capului. Să-ți spună că ți-a pregătit ceva mai bun, când tu știi clar că nu există ceva mai bun. Ai vrea să depui o cerere la Divinitate în care să spui clar și răspicat că tu nu vrei ceva mai bun, ci vrei doar să fii lăsată în pace, să-ți trăiești fericirea așa cum vrei.

Unele relații nu sunt făcute să funcționeze. Sunt făcute să te facă să-ți dorești să-ți scoți inima din piept, să plângi până rămâi fără lacrimi, să faci din nopți zile și să-ți dorești să mori. Și deși toți te asigură că după cea mai neagră furtună vin zile senine ție nu-ți pasă de prognoza lor idioată. Tu nu vrei să înveți lecții de viață și nici să crezi că întotdeauna există ceva mai bun. Pentru că viața ta s-a sfârșit atunci când omul iubit a închis ușa în urma lui.

Unele relații nu sunt făcute să funcționeze. Ele sunt făcute să te învețe lecții și să te pregătească pentru relația cu omul potrivit.