Jurnalul unei ființe complicate

Love letter

Te iubesc pentru că… te iubesc! Prea simplu spus? Probabil, dar n-aș putea s-o spun mai cuprinzător.

Aș putea totuși să scriu sute de pagini din care nimeni n-ar înțelege nimic pentru că ei nu au în piept inima mea care bate nebunește atunci când îți simt respirația pe lobul urechii. Aș putea să scriu oricât, dar nu voi găsi metafora care să descrie liniștea pe care o simt atunci când îmi săruți fruntea.

Despre iubire nu se scrie și nu se vorbește. Și totuși… Te iubesc pentru că te-am așteptat o viață fără ca măcar să știu lucrul ăsta. Am alergat, am intrat în viața oamenilor nepotriviți și am ieșit în același mod pentru că am fost întotdeauna piesa aia de puzzle care nu se potrivea cu niciuna dintre cele existente deja pe masă. Poate de aici și instinctul ăsta că ești făcut pentru mine. Ești doar al meu și nu-mi mai pasă de niciun alt bărbat pentru că nu-mi pasă ce alte trupuri au cutreierat mâinile tale înainte să-mi atingă sânii goi; nici ce alte mâini m-au atins înainte de tine.

Te iubesc pentru că simt că ai făcut cumva întotdeauna parte din viața mea, pentru că viitorul e mai sigur și mai strălucitor dacă închid ochii și ești acolo. Știu și simt că vei fi. Cred că cel mai sublim sentiment să știi că iubești și că ești iubit. Te iubesc pentru că mă iubești în cel mai inedit mod și pentru că fiecare nouă zi alături de tine este o provocare. Te iubesc pentru că mă surprinzi plăcut de fiecare dată și pentru că, după atâta timp, încă ai rămas o carte a cărei secrete nu le știu în totalitate.

Simt nevoia să te recitesc iar și iar și iar. Să recitesc ce-a fost cu mine, ce-a fost înainte de mine și mai apoi să mă surprind cu răsuflarea tăiată pentru că nu știu ce va fi cu noi.