Jurnalul unei ființe complicate

Ce te face pe tine frumoasă?

Ce te face pe tine frumoasă? Chiar nu ți-ai dat seama până acum, nu-i așa? Știu că niciodată nu ți-a plăcut zâmbetul tău. Întotdeauna ai încercat să zâmbești cât mai puțin și să râzi cât mai silențios. Știu că niciodată nu ți-a plăcut sunetul vocii tale înregistrat pe casetă. Ai luat telefonul în mână, ai început să cânți, însă ai aruncat nervoasă telefonul pe pat din cauza vocii tale. Întotdeauna ai ales să vorbești cât mai puțin la telefon, ai preferat să trimiți mesaje decât să lași vocea să-i trădeze sentimentele tale celui de la capătul firului. Știu că niciodată nu ți-a plăcut corpul tău. Ori de câte ori ai urcat un picior pe cântar, ai răbufnit nervoasă și ai plecat. Știu că niciodată nu ți-a plăcut să porți haine strâmte sau scurte. Încă te înghesui în blugii tăi și alegi tricourile cele mai largi și teneșii cei mai confortabili. Știu că niciodată nu ți-au plăcut pistruii tăi și nici alunițele tale, ochii tăi și nici părul tău. Știu că-ți dorești să fi ca ele. Vrei să ai niște trăsături frumoase, un corp perfect. Știu că vrei să fi perfectă, și totuși, nu faci nimic ca să ajungi perfectă. Știu că nu te atingi de machiaj, iar dacă o faci, doar într-o anumită măsură. Știu că nu te lasă inima să-ți dai banii de buzunar pe hainele care sunt la modă. Știu că nu încerci să te dai mare în fața celor din jurul tău și nici nu încerci să râzi de o persoană pentru a primi atenția celorlați. Știu că alegi ca drumul tău spre școală să fie liniștit. Îți pui căștile în urechi și privești pe geam, și nu faci ca ceilalți, cei care aleg ca drumul lor spre școală să fie plin de măgării. Cum ar fi să râdă de copii mai mici din autobuz, sau să facă mișto de cei în vârstă. Știu că nu ești cea mai bună din clasă, dar găsești o bucurie în a citi și știi mult mai multă gramatică decât cei care au numai note mari. Știu că nu încerci să ajungi populară. Îți petreci serile de sâmbătă și duminică acasă, în pat, cu căștile în urechi și telefonul în mână, iar cartea pe burtă. Știu că nu-ți place să ieși în cluburi și nici nu ești familiarizată cu petrecerile. Știu că nu-ți place să fi în centrul atenției, mai ales în a celor cunoscuți. Știu că ești timidă și tremuri ori de câte ori vorbești în public. Știu că tu crezi că ai niște trăsături simple, ce nu merită să fie numite frumoase. Știu că tu crezi că ai o viață plictisitoare și vei muri singură. Știu că tu crezi că ești urâtă, dar răspunde-mi la o întrebare: Te-ai uitat vreodată în sufletul tău? Ai privit vreodată vreodată dincolo de imperfecțiunile tale? Te-ai gândit vreodată la ele ca la niște calități, embleme ale personalității tale, părți speciale din tine, doar ale tale?

Ești tânără, și te rog să nu-i asculți pe cei care-ți spun că viața merită trăită, pentru că ceea ce fac ei nu se numește viață, ci bătaie de joc.

Ești deșteaptă, și te rog să nu-i asculți pe cei care-ți spun că notele sunt totul și cărțile nu sunt bune de nimic, pentru că în câțiva ani, ei vor uita numărul globulelor roșii pe care-l avem în corp, dar tu nu vei uita titlurile cărților pe care le-ai citit de-a lungul timpului.

Ești frumoasă, și te rog să nu asculți 3 lucruri. Oglinda, cântarul și societatea. Ei aleg doar merele cele mai strălucitoare din copac, merele care deși de un roșu aprins, sunt ticsite de viermi. Uneori, merele cele mai frumoase și dulci, sunt cele de pe jos. Merele care au îndurat prea mult frig sau vânt sau oameni care încercau să le dea jos din copac. Toată lumea le ignoră, nu le vor, le strivesc. Și totuși mereu va exista o persoană care să vadă aceste mere, să le adune de pe jos, să le spele și să le pună frumos într-un coș.

Iar eu acum îmi doresc să te ridic de pe jos, să te pun pe picioare, să-ți spun toate lucrurile pe care nu le vezi și pe care încerci să le ignori. Dar mai presus de toate, vreau să crezi aceste lucruri. Pentru că tu nu ești și nici vei fi un nimic, pentru că , așa cum arăți și ești tu, poți fi orice, poți fi totul!:)