Jurnalul unei ființe complicate

Anxietate

Am facut ceva gresit. E atat de gresit incat imi tulbura noptile si imi da cosmaruri. As vrea sa repar dar imi este imposibil. Si totusi, probabil daca as face un efort imens, as repara cumva…

Acum cateva luni, s-a intamplat ceva. A fost insesizabil, pana cand am primit telefonul cu vestea proasta. Se descoperise si descoperisem si eu tot atunci ceea ce facusem. Am inceput sa tremur si sa plang si am realizat ca imi este aproape imposibil sa rezolv problema. 

Nu a fost vina mea. Vina mea a venit dupa. A fost greseala unei tipe si aveam de facut o alegere: sa platesc eu sau sa plateasca ea. Initial m-am gandit ca as putea sa rezolv eu. Am vorbit cu diverse persoane care m-au sfatuit sa “ma fac ca ploua” si sa las lucrurile sa se estompeze.

Da, se pare ca oamenilor le este mai usor sa fuga de probleme decat sa le infrunte. Dar nu si eu. Jur ca as vrea sa rezolv. Dar pentru a rezolva inseamna sa sacrific bunastarea mea pentru greseala alcuiva. 

Si totusi… de ce nu imi este clar in minte ca nu e tocmai vina mea. Greseala ei a dus la o alta greseala de a mea. Nu e vinovat cel ce greseste primul? Dar daca repararea greselii ei depinde de mine, iar eu nu vreau sa o ajut, nu trece vina la mine? 

Si totusi, chiar imi este imposibil sa repar. Nu acum, nu dupa atata timp. Daca aflam mai devreme, mai exact la 2-3 zile dupa ce s-a intamplat lucrul acela, garantez ca rezolvam. Dar, din pacate, cu cat trece mai mult timp, cu atat mai greu este sa repari ceva. Nu am crezut, dar exact asa e.

As vrea sa nu ma mai gandesc la asta. Dar, din cand in cand, mi se reaminteste de greseala respectiva. Si nu e corect! Oare daca eu greseam prima, primeam vreun fel de intelegere sau de ajutor? Nu, cu siguranta nu primeam. Oamenii ca mine, care se gandesc prea mult la altii, nu castiga niciodata nimic… poate doar o stare coplesitoare de anxietate.