Jurnalul unei ființe complicate

Capitol fără titlu 75

Sper să înțelegi..E o zi însorită,ok?Mergi la școala,la liceu;la ore ești leneș,chicotești cu niște colegi,apoi ești atent la oră.În pauză râzi și ești glumeț,lumea se comportă cât de cât ok cu tine;dai sfaturi prietenilor,îi incurajezi,ești un prieten loial;

Orele se termină,vii acasă,stai pe tumblr,faci ceva teme,te uiți la un serial ca să mai pierzi iar din timp;nu știi de ce,dar ai vrea ca timpul să se oprească,chiar dacă nu știi ce ai face dacă asta s-ar întâmpla,dar vrei asta pentru că te simți presată de durere,de oameni,de amintiri,de tot.

Iei cina cu familia,râdeți,faceți planuri și vă spuneți noapte bună.

Odată ce ești cu adevărat singur,te schimbi în pijamale,dai drumul la o muzică tristă,deprimantă,cu versuri deprimante;te pui iar pe tumblr,deschizi un folder cu poze vechi,și tot ceea ce faci e să începi să plângi;iese la suprafață sufletul,iese durerea,urlă inima,dar nimeni nu te aude.Strângi perna,plângi,nu mai poți respira,te uiți în oglindă și începi iar să plângi.

Ei bine,eu asta sunt,asta mi se întâmplă.

Și asta se numește depresie.Bine ai venit!Fa-te confortabil;mulți intrăm în ea și nu mai ieșim.

De aceea se numește depresie:lipsa la ceva ce ai avut și ceva ce nu mai poți avea:o fericire,o iubire,un prieten,un ceva..