Jurnalul unei ființe complicate

-Ai de gand sa pleci?

-Ai de gand sa pleci?
-Nu prea stiu.
-Nu stii ce vrei?Sincer,asta nu e o noutate,nu cand vine vorba de tine.
-Nu e vorba de asta,doar ca…De ce nu as pleaca?Nu e nimic care sa ma tina aici.
-Stii,sunt cativa oameni care..
-Care ce?O sa imi duca dorul?Si cand ma rog o sa faca asta?Cand o sa aiba nevoie de ceva si nimeni nu va fi acolo?
-Nu e chiar asa.
-Nu?Atunci cum e?
-Nu stiu de altii,dar daca chiar vei pleca,mie imi va fi dor de tine,de toate discutiile acelea fara sens,pe care noi doi le intelegeam,de toate zambetele si toate idiotenile pe care faceam.
-Cred ca tu esti singura persoana care ma va aduce inapoi in locul asta,indiferent cans sau cum.
-Asta daca pleci,
-Daca nu o fac acum,probabil o voi face peste cateva luni sau un an,dar totusi intr-o zi chiar voi pleca.Chiar vreau asta,vreau sa plec undeva unde nu cunosc pe nimeni,sa traiesc ceva diferit de ceea ce reprezinta viata mea in momentul de fata,sa ma gasesc pe mine,intr-un loc in care nu e nimic care sa imi aminteasca de ceea ce sunt,sau de ceea ce am fost.
-Si cu amintirile cum ramane?Ai de gand sa le lasi sa zboare?
-Lasa amintirile acolo unde sunt acum,inchise in adancul inimii.
-Stau bine inchise acolo,nu?
-Da,vreau sa spun ca pana la urma amintirile sunt singurele lucruri care ne mai raman,atunci cand timpul zboara pe langa noi si daca…
-Daca nu avem noi grija de ele,atunci cine?
-Vezi ca stii!