Jurnalul unei ființe complicate

05.03.2015

Gesturile mici, făcute din inimă sunt cele care contează cu adevărat. Nu pot spune că am avut o zi tocmai bună. M-a cam prins oboseala din timpul săptămânii și, în plus, nu prea am apucat să citesc zilele astea. Sunt irascibilă când mă izolezi de cărți. Nu știu de ce m-am încăpățânat să-mi iau pantofii cu toc. După câteva ore bune de stat în picioare, discomfortul a început să se simtă. Pe-deasupra, afară bătea vântul îngrozitor și păru-mi zbura în toate direcțiile. Femeile se plâng întotdeauna. Nu mai ştiu unde am citit asta, dar nu pot nicicum să-mi exprim dezacordul. Uneori am impresia că mă plâng prea mult și prea des, că sunt soiul ăla de femeie imposibilă pe care niciun bărbat nu și-ar dori-o de nevastă. Că el mă acceptă, că mă iubește, este una dintre marile mele realizări. Dar să revenim la poveste. Începe ploaia. Picură mărunt, dar nu am umbrelă și nici nu sunt îmbrăcată prea gros. E una din zilele alea în care mă gândesc că nu are cum să meargă mai prost de atât. Autobuzul întârzie parcă intenționat, să-mi pună nervii la încercare. Privesc în jos și am o mutră posomorâtă, de om care ar lua la bătaie pe oricine s-ar apropia. Primesc un mesaj. Până și sunetul telefonului reușește să mă enerveze. Scotocesc prin geantă. Este de la el. Brusc ziua asta ploioasă devine însorită. Îmi scrie: "Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc doar pentru că exiști!". Da, există oameni care sunt o binecuvântare și care te pot scoate chiar și din cea mai proastă stare.

Jurnal  uneii fiinte - 05.03.2015