Jurnalul unei ființe complicate

Capitol fără titlu 68

Sunt la vârsta în care plec de acasă fără să le spun părinților, vârsta în care am zile fără poftă de mâncare , vârsta în care dorm ziua și stau treaz noaptea , vârsta în care pot să dorm chiar 15 ore și continui să fiu mort de oboseală , vârsta în care notele mele nu sunt alteceva decât unul dintre motivele de ceartă în familie, vârsta în care școala mă extenuează enorm ,vârsta în care nu mă gândesc la viitorul meu , vârsta în care iubesc necondiționat deși sunt conștient că voi fi rănit , vârsta în care vreau să mă izolez de tot , vârsta în care mă pierd în decor ,vârsta la care muzica e singurul antidot , vârsta în care nimic nu merge bine , vârsta la care părinții mei nu mă înțeleg și se ceartă mereu cu mine , vârsta la care mă dezvolt atât din punct de vedere intelectual cât și fizic , vârsta la care sunt mai sensibil chiar și decât atunci când eram mic , vârsta la care plâng din orice , vârsta în care pot fi rănit foarte uşor, vârsta la care simt dureri atât interioare cât și exterioare,vârsta în care mă trezesc deseori prost dispus, vârsta în care nici măcar eu nu mă pot înțelege . Sunt la vârsta aia....

 Ești obosită, nu-i așa? 

Vrei să plângi, să urli, să fugi undeva departe și să nu te mai întorci.

Nu mai zâmbești, ești stinsă..

Goală. 

Vrei să dormi toată ziua și să nu te mai trezești. 

Nu mai suporți persoanele, glumele și zâmbetele false. Te simți mai jos de ceilalți, mai diferită, nu ești suficientă pentru nimeni. 

Vrei să stai singură, poate cu căștile și muzica care ție îți place, nu?

Muzica care îți dă ajutor, care te ascultă și te înțelege. Care te face să te simți bine. 

În autobuz ai ochii țintă spre asfalt. Niște ochi care nu mai vor să mearga înainte. 

Dar în acei ochi, jur, eu văd oceanul. 

Sunt atât de profunzi, care ascund o lume. 

Pare fantastic.. dar ai creat o barieră, în așa mod ca nimeni să nu intre.

Ai atâta teamă, nu-i așa? Ai teama de a te arunca în brațele cuiva și după să fii rănită.

Dar înăuntrul tău tu ai vrea să te arunci în brațele unei persoane. Vrei să găsești o persoană care să-ți spună: "Eu în lumea ta voi intra, chiar dacă o să mă coste săptămâni, luni, chiar și ani".

Însă nu mai găsești nici un motiv pentru a merge înainte, dar continui să o faci. O faci pentru că tu ești puternică, chiar dacă nu vrei să recunoști asta. 

Tu ești un uragan. O furtună. 

Zâmbește. Tu ești frumoasă.!!!

 

Te-ai gandit vreodata cum ar fi fost totul fara tine sau daca ai muri care vor fi schimbarile in lumea din care faceai parte? Daca "prietenii" tai vor plange dupa tine, daca iti vor simti lipsa, daca iubitul tau in sfarsit si-ar face curaj si s-ar da la cea mai buna prietena a ta, daca va sta cineva in banca ta, daca iti vor afla altii secretele, daca multi s-ar simti mai in siguranta acum, ca tu nu mai esti, daca ar fi cineva care ar incerca sa iti fure tot ce iti apartinea odata.. daca cineva te-ar inlocui, iar acelei persoane i-ar sta mult mai bine in rolul tau, s-ar descurca mai bine decat tine? Te-ai gandit vreodata ca poate totul ar fi fost mult mai perfect daca nu te-ai fi nascut? Da?

Si eu..