Jurnalul unei ființe complicate

Ce mai faci ?

Ce mai faci, nemuritorule? Ești bine?Mie mi-e teribil de dor de tine. În ultima vreme ai fost mai prezent la mine pe hârtie decât ai fost cu adevărat în viața mea. S-au întâmplat atât de multe…Am simțit lipsa încurajărilor și zâmbetelor și săruturilor din zori de zi. Dar cel mai tare am simțit lipsa acelor îmbrățișări care-mi spun de fiecare dată că sunt suficient de puternică încât să reușesc să o fac, iar în cazul în care nu voi reuși, tu tot vei rămâne aici.Mă simt goală pe dinăuntru. Abia aștept să mă îmbraci din nou cu săruturi. Vreau să mă dezbraci de tot dorul ăsta ca mai apoi să mă îmbraci cu zâmbete și săruturi. Vreau să-ți arăt toate acele locuri despre care aș fi vrut să-ți fi vorbit.Am cunoscut atât de mulți oameni în ultima vreme… Dar nu-ți fie teamă, nici 1000 de oameni nu ar putea compensa lipsa ta. Poate o să-ți fac cunoștință cu ei la un moment dat. Sau mai bine nu. Hai să stăm toată ziua în pat, să ne uităm la filme, să facem dragoste și să vorbim despre tot ce ne trece prin cap. Sună mai bine, nu?Ce noroc pe mine că am scris atâtea pagini despre tine și încă mai am puterea să scriu. De fiecare dată când dorul devine prea greu de suportat îmi deschis jurnalul și (te) citesc. Nici nu mai știu cum arată zâmbetul tău atunci când nu e descris printr-o metaforă. Și tăcerile noastre… Mi-e așa dor de ele! Cu atât mai mult cu cât nu am reușit să le scriu în jurnal. Am scris doar despre ele, ceea ce nu e același lucru și tu știi bine asta.Ți-am spus că mi-e dor de tine? Hai înapoi acasă!”