ʀᴏᴏᴍᴍᴀᴛᴇꜱ | ᴛᴀᴇᴋᴏᴏᴋ

『26』

Atmosfera era una plăcută și relaxantă, muzica, zumzăitul aparatelor de cafea și vocile celor câteva persoane prezente făceau cafeneaua să prindă viață. Cei doi băieți stăteau singuri la masă, fiecare cu cafeaua sa, degetele acestora fiind împletite.

Blondul își plimbă privirea pe fața perfectă a iubitului său, mai întâi la buzele pline și sărutabile, iar apoi la ochii care de obicei sunt veseli și transmit doar bucurie, însă acum nu era așa. Privirea o avea pierdută și părea foarte îngrijorat. 

- Ce s-a întâmplat? întrebă îngrijorat.

- Mă tot gândesc la Jungkook. S-a comportat foarte ciudat în ultimele câteva săptămâni. La început stătea închis în cameră, avea coșmaruri, nu mânca, apoi începuse să se înțeleagă cu Taehyung și a fost ok. Acum văd că se urăsc din nou, nici nu se uită unul la celălalt și văd că Jungkook parcă face orice ca să se distrugă. 

Namjoon se gândea la ceea ce spuse iubitul său și zise:

- Nu trebuie să îl mai lăsăm să continue așa. 

- Nici nu vreau să știu ce prostie face acum, dar mă gândesc ce face, zise Jin frecându-și fața frustrat cu mâinile. 

Îl privea și aștepta să sară, așa cum face de fiecare dată când vrea să rezolve ceva sau pe cineva. Astăzi era Jungkook. 

- Nu cred că ai văzut... Probabil dacă vedeai, nu pleca el așa repede. 

- Ce să văd? 

- Nu prea are grijă de picior. Și când a plecat a dat cu piciorul drept în ceva destul de tare. Intenționat.

Jin oftă exasperat.

- Jimin mi-a spus că au fost la același liceu la care a fost și Taehyung. Nu se înțeleg de atunci, nu a dat prea multe detalii, dar Jungkook a fost doar o distracție pentru el. 

- Ce fel de distracție? întrebă Namjoon cu sprâncenele ridicate. 

- Nu s-a culcat cu el. Cred că era bătaia lui de joc.

- Unde te duci? 

Jin se ridicase de la masă și își strânsese deja toate lucrurile, fiind deja gata de plecare. 

- Să îl iau pe Jungkook de unde este și să îl scutesc de viitoarele probleme care vor apărea dacă nu are grijă de el. Se ridică și el repede și își urmă iubitul. 

Seokjin a fost mereu persoana care dorea să ajute pe toată lumea, chiar dacă nu i se întorcea favoarea. Pentru el, prietenii sunt cea de-a doua familie și vrea să îi ajute cât de mult se poate, să îi oprească să facă lucruri pe care mai târziu le vor regreta. 

De mic stătea alături de mama sa și o ajuta cu treaba din bucătărie, de aici venind și plăcerea de a găti atât de des. Până pe la vârsta de 14 ani și-a dorit să fie bucătar și să aibă restaurantul său, însă a decis să își urmeze o altă dorință de a sa și s-a înscris la facultatea de arte pentru a studia actoria. 

A fost considerat de către unii ca fiind un copil "ciudat" doar pentru faptul că se juca cu sora sa mai mare cu păpușile și nu cu mașinuțele, așa cum era "normal" pentru un băiat, își petrecea foarte mult timp cu ea și cu prietenele ei, iar la grădiniță și în școala primară își petrecea mai mult timp cu fetele decât cu băieții. Copiii i-au pus diverse etichete, iar cei mari îi spuneau că nu e bine ce face, că el  ar trebui să facă ceea ce fac băieții, nu fetele. Însă nu a ascultat niciodată cuvintele urâte și a continuat să facă ce își dorea. 

Chiar dacă provine dintr-o familie modestă, părinții lui l-au susținut mereu și au încercat să îi ofere tot ce au putut. La 14 ani, aproape 15, a început orele de actorie, iar acolo a întâlnit un băiat. Acela a fost momentul în care și-a dat seama cine este cu adevărat. Și actoria, dar și acel băiat l-au ajutat să se descopere pe sine însuși și să știe ce vrea de la viață.