ʀᴏᴏᴍᴍᴀᴛᴇꜱ | ᴛᴀᴇᴋᴏᴏᴋ

『24』

Stropii mari de ploaie loveau cu putere în geamul sălii. Ploua aproape neîncetat de cinci zile. Cerul era mereu ascuns după norii întunecați, iar asta îi dădea lui Jungkook o stare de moleșeală.

Șatenul stătea liniștit în bancă, așteptând să se termine ultimul curs din acea zi. Mai avea doar cinsprezece minute din cele două ore.

A avut o săptămână destul de...enervantă. A fost obligat de prietenii săi ca primele două zile să rămână în camera sa și să nu se ducă absolut nicăieri. Jimin și Seokjin au avut mereu grijă să își ia toate medicamentele și să aibă mereu supă caldă și ceai. De miercuri a început să meargă din nou la facultate. A fost destul de dificil cu cârjele, dar s-a obișnuit.

Imediat ce profesorul le ură un weekend plăcut și îi salută, studenții se ridicară și ieșiră din sală.

După ce au tras colegii săi de el ca să se întoarcă împreună la cămin, Junkook a acceptat cu greu. Mergea alături de ei, și deși erau destul de gălăgioși, nu îi băga deloc în seamă, fiind pierdut în gânduri.

Nu a mai vorbit la telefon cu familia sa de o săptămână. Nu voia să îi îngrijoreze, așa că nu le-a spus nimic despre piciorul rănit și răceală. Și așa au multe probleme, nu au nevoie și de altele. A fost sunat de câteva ori, dar nu răspundea, urmând să le trimită un mesaj în care le spunea că nu a putut răspunde deoarece avea curs.

Miercuri seara, Jeongin i-a spus printr-un mesaj că părinții lor au divorțat. Și-a promis că în această seară îi va suna, orice ar fi. Și-ar fi dorit să fie acolo pentru frații săi, însă de abia le răspundea la mesaje.

Își scoase telefonul și îi trimise fratelui său un mesaj.

Jungkook
Vă voi suna în seara asta, promit!

Își salută colegii și intră în clădirea în care era camera sa. Chiar dacă încă îl mai durea piciorul, nu mai folosea cârjele. Deci nu i-a fost chiar așa greu să urce scările.

Căscă obosit, așteptând cu nerăbdare să se culce după această zi plină de cursuri. Însă se înșela.

Camera sa era un dezastru. Iar prietenii lui Taehyung erau prezenți. Din nou.

- Ce naiba e aici? întrebă nervos cel mic. Taehyung își dădu ochii peste cap și se ridică, dându-le de înțeles prietenilor săi că e timpul să plece.

După ce se eliberă camera și rămaseră doar ei doi, Jungkook începu.

- De câte ori ți-am spus că nu mai are ce căuta nimeni aici?!

-Liniștește-te smiorcăitule, îi răspunse plictisit blondul.

- Nu! M-am săturat să mă întorc și să-ți văd prietenii aici și dezastru peste tot! E dezordine mereu și frigiderul este mereu plin de rahaturile tale!

- Vrei să-l umpli tu cu lăpticul tău? zise ironic și râse Taehyung. Ești doar un răsfățat cu viața perfectă pe care părinții l-au pupat în fund toată viața. Ești doar un smiorcăit cu fițe.

Jungkook îl privi preț de câteva momente și îi spuse rece:

- Crezi că am viața perfectă? Vei rămâne mereu același dobitoc!

Ieși din cameră, trântind ușa în urma sa. Din cauza nervilor, și uitase de durere. Mai degrabă o simțea pe cea din suflet, decât pe cea fizică.

Lăsă stropii mari și reci să îl lovească. Mergea cu pași apăsați prin ploaia puternică. Lacrimile îi curgeau pe fața palidă, amestecându-se cu stropii de ploaie.