ʀᴏᴏᴍᴍᴀᴛᴇꜱ | ᴛᴀᴇᴋᴏᴏᴋ

『29』

Zilele următoare au fost dificile pentru Jungkook, fiind  o furtună de sentimente. Când sunt cu prietenii lor, cei doi se comportă ca de obicei, de parcă nu se suportă, dar acest lucru doar l-a pus pe gânduri pe Jungkook. Chiar dacă sunt doar ei doi în orice loc în afară de camera lor, Taehyung nici măcar nu îi aruncă o simplă privire, făcându-l astfel pe șaten să fie mai deprimat decât era înainte de a acea noapte. Avea impresia că doar îl folosește și că de fapt îl urăște. În schimb, comportamentul lui se schimba radical în camera lor, însă Jungkook încerca să păstreze o distanță, nevrând ca mai târziu să aibă prea mult de suferit. 

- Săptămâna asta mă duc acasă pentru câteva zile, spuse Jimin, iar Jungkook și Hoseok se uitau puțin uimiți la el.

Jungkook era în camera prietenilor săi pentru a lua o mică pauză de la învățat. Mai era o lună până la examene și stătea cam prost cu învățatul, însă Jimin și Hoseok trebuie să aibă grijă să ia și pauze, nu să învețe și să facă proiecte fără încetare. 

- Cu ce ocazie? întrebă Jungkook. 

- Dorul de casă. Voi nu vreți să veniți?

- Mă mai gândesc, îi spuse Hoseok.

După o mică pauză, șatenul spuse:

- Eu nu vin. Nu am timp și nici nu sunt pregătit. Nu e perioada potrivită pentru a merge... acasă.

Nu putea să meargă deoarece avea foarte mult de învățat pentru examenele care veneau imediat, mai avea de făcut câteva picturi, iar motivul principal pentru care nu mergea fiind frații săi cu care nu mai vorbise. Încă nu îi sunase, singura persoană cu care a mai vorbit era tatăl său. Era mult prea stresat pentru a merge acasă și simțea că nu poate face față atâtor probleme.

Hoseok își dorea să meargă, însă gândul de a îl lăsa pe Jungkook singur nu-l lăsa, fiindu-i teamă ca nu cumva să se întâmple ceva cu el. Știa că erau Namjoon și Jin cu el, dar ei îi erau cei mai buni prieteni și poate avea nevoie de unul dintre ei. 

- Dacă vrei să te duci acasă, o poți face. Nu trebuie să te gândești la mine, îi zise Jungkook râzând. Chiar nu are ce să mi se întâmple, așa că stați liniștiți. 

Cei doi colegi de cameră au început să își facă planurile pentru plecarea în Busan, iar cel mic se întoarse în cameră, nenumăratele cursuri nedeschise așteptându-l pe birou. Taehyung era plecat, așa că profită la maxim de camera goală și liniștită, învățând cât putea el de mult. Însă, datorită gândurilor nepotrivite, acesta se opri din învățat după câteva ore, privirea fiindu-i acum ațintită într-un punct fix. Această situație îl deranja, la fel și restul problemelor pe care le avea. 

Epuizat din cauza învățatului și stresului, își lăsă capul pe birou, câteva lacrimi udând suprafața plată din lemn, însă se ridică și își șterse lacrimile repede atunci când ușa fu deschisă. Taehyung veni în spatele său și îi sărută ușor gâtul, însă acesta rămăsese nemișcat. 

- Ești bine? îl întreba blondul, iar el dădu afirmativ din cap. Am adus cina.

Jungkook dădu din nou din cap și se așeză în patul său, evitându-i privirea. Taehyung, încruntându-se, îi prinse bărbia între degetele sale lungi, forțându-l astfel să se uite la el. Văzându-i ochii roșii oftă și îl trase într-o îmbrățișare. 

Se așezară unul lângă celălalt la biroul blondului pentru a mânca ceea ce adusese Taehyung. Acesta a avut grijă ca Jungkook să mănânce în fiecare zi, luând împreună cel puțin o masă pe zi. Dacă nu făcea asta, nu era sigur că mânca, așa că alesese să stabilească niște ore în care pot mânca împreună. Oricum era sigur că acea masă pe care o luau împreună era singura pe care o avea acesta.