ʀᴏᴏᴍᴍᴀᴛᴇꜱ | ᴛᴀᴇᴋᴏᴏᴋ

『25』

Două zile nu s-au băgat în seamă absolut deloc. Nu își adresau niciun cuvânt, încercau pe cât se putea să nu se uite unul la celălalt, însă era dificil pentru amândoi.

Tot weekend-ul nu au stat aproape deloc împreună. Taehyung era plecat toată ziua, iar Jungkook stătea ori la el în cameră, ori la Hoseok și Jimin.

Așa cum i-a promis blondului, nu a spus nimănui despre ce s-a întâmplat. Nici nu ar fi în stare să o facă. A ținut toate sentimentele în el. În aceste două zile a trecut prin diferite stări, iar el a ținut totul închis în el.

Sâmbătă dimineață când s-au trezit, amândoi au crezut că totul a fost un vis. Când a realizat faptul că sărutul a fost cât se putea de real, Jungkook nu știa dacă ar trebui să își dea singur una sau lui Taehyung. Nu îi venea să creadă că s-a sărutat cu cel care i-a făcut anii de gimnaziu și de liceu un calvar. Nici nu știa de ce i-a răspuns la sărut.

Își luă rucsacul și ieși din cameră. Își băgă căștile în urechi, asigurându-se că a încuiat ușa, iar apoi se grăbi să părăsească clădirea.

Hobi
Te așteptăm la cafenea

Șatenul citi mesajul imediat ce îl primise, răspunzându-i prietenului său că mai are puțin și ajunge.

În fața cafenelei, Yoongi mai trase din țigară de câteva ori, iar apoi o aruncă. Își luă iubitul de mână și își încătușă buzele cu ale rozaliului.

- Te iubesc, îi spuse Jimin în șoaptă, lipindu-și fruntea de  a sa. Yoongi îi sărută din nou ușor buzele și îi spuse "și eu".

Cei doi au intrat și s-au așezat lângă ai lor prieteni, ascultând cu atenție ceea ce spuneau.

Șatenul intră înghețat în cafenea, fiind fericit că în sfârșit poate să se încălzească. Își opri muzica și își scoase căștile, nefiind atent la ce este în jurul său. Își ridică privirea. Jimin îi făcea semn cu mâna, iar el dori să se apropie, însă se opri. Jungkook și Taehyung se uitau unul la celălalt. Nu știa că și Jungkook va veni, și nici el nu știa că blondul va fi acolo. Nu mai așteptă și se întoarse la 180 de grade, dorind să plece, dar cineva îl opri și îl trase la masă.

- V-ați înțeles destul de bine în ultimul timp, nu-mi spuneți că v-ați certat din nou! spuse Namjoon. Cel mic stătea în picioare, lângă masă nezicând nimic. Singurul loc liber era, bineînțeles, lângă blond.

- Eu plec, spuse Taehyung. Trebuie să ajung la curs.

- Acum zece minute ai spus că nu ai nimic, decât peste două ore.

- M-am săturat de comportamentul vostru! Se vedea clar că deja este nervos. Taehyung, rămâi acolo! Jungkook, așează-te odată!

Cel mic execută și se așeză pe unicul scaun liber. Înainte se vorbea încontinuu, însă acum se lăsă o liniște apăsătoare. Toate privirile erau îndreptate asupra celor doi băieți, făcându-i să se simtă și mai incomod.

Namjoon era deja nervos din cauza lor, dar nu le mai spunea nimic.

Jungkook nu putea să fie atent la nimic, iar faptul că Jimin și Yoongi se sărutau întruna nu îl ajuta deloc, nici pe el, nici pe blond.

Reuși să se desprindă de realitate atunci când telefonul său vibră și citi imediat mesajul primit.

Jeongin
Chiar se poate baza omul pe tine. Îți mulțumim pentru atenția acordată:)

Se ridică brusc de pe scaun, speriându-i pe ceilalți.

- Ce ai pățit? îl întrebă Hoseok, însă nu primi niciun răspuns deoarece Jungkook ieși din cafenea ca un fulger.

Sunt un frate groaznic...

Își sună fratele încontinuu, dar de fiecare dată îi închide.

Jeongin
Sunt în oră

Jungkook
Am avut foarte multe pe cap și am uitat. Sună-mă neapărat când poți!
Trebuia să vă sun atunci, dar a intervenit ceva. Știu că nu este deloc o scuză, trebuia să vă fiu alături. Sunteți frații mei, nu trebuie să vă neglijez, îmi cer mii de scuze. Te rog, sună-mă când poți! 

Jeongin
Nu te obosi, suntem bine

A stat cufundat în problemele sale de rahat în loc să se ocupe de ceea ce era ce mai important: familia sa. Frații lui au avut nevoie de el, iar el...

De nervi a dat tare cu piciorul drept în trunchiul unui copac. Nu s-a gândit înainte să o facă, dar simțea că merită să simtă acea durere. A neglijat oricum ce a spus doctorul. Acesta i-a spus să poarte fașa elastică două săptămâni și el nu și-a mai pus-o de vineri.

Intră șchiopătând, își luă rucsacul și greaca și plecă în grabă fără să zică nimic. Înainte să iasă, fu din nou prins de mână.

- Ce ai? îl întrebă Jimin. Și ce ai făcut cu piciorul?

- Nimic, trebuie să plec.

Nu ascultă ce i se spuse, și se duse în sala de dans. Volumul muzicii era ridicat și își lăsă corpul să se miște pe ritmul acesteia, nepăsându-i de consecințe și de durere.

____________________

Îmi pare rău că nu am mai scris atâta timp, dar am avut forte foarte mult de învățat și proiecte și nu am mai avut timp să fac absolut nimic.

M-am trezit cu chef de scris și am reușit să continui capitolul pe care l-am început la sfârșitul lui octombrie =)), dar a ieșit cam nașpa...