Menajera Familiei Park

Capitolul 31. Nesimțit Arogant

Mă simt atât de trădată, îmi e silă de oamenii de acest gen... Aveam încredere în el, chiar sunt o proastă, am crezut că el e diferit, că nu ar face așa ceva niciodată....

Strâng pumnul în care aveam pozele, lacrimile nu se mai opresc iar inima îmi bate cu putere, simt că rămân fără aer, picioarele îmi vor ceda curând, nu mai am echilibru și pic în genunchi... Cu ce am greșit? Chiar merit asta? Zeci de întrebări îmi pun acum în minte, în capul meu acum fiind o furtună, nu mai înțeleg nimic, nu mai știu ce să cred și ce să fac...

- Theya!
Nu, de ce? De ce acum, trebuia să mă lași în pace, nu mai pot.....
- Îmi pare rău, ești bine!?
Îi pare rău.......?
- Mă auzi? Theya spune ceva, te rog!
- Dispari!
Cu o ultimă fărâmă de putere rostesc acest cuvânt, buzele mele fiind între deschise, lacrimile prezente pe chipul meu, încerc să mă ridic iar când acesta vrea să pună mâna să mă ajute mă smucesc și aproape că pic pe asfaltul rece.
- Nici să nu te gândești să mă atingi! Ți-am spus să dispari!
De data asta ridic tonul, urmând să fac un contact vizual nedorit. De ce nu pleacă? Vreau să fiu singură și să nu îl mai văd în fața ochilor....
- Doar ascultă-mă....
- NU! Nu mai vreau, m-am saturat să te aud vorbind, nu îmi pasă de scuzele tale jalnice! Nu am nevoie de ele și nici de tine!
- Theya! A fost un accident!
- Un accident? Adică faptul că te-ai dus în club și ți-ai tras-o cu parașuta aia a fost un accident? Chiar mă crezi proastă?
- Lasă-mă să-ți explic, nu am știu ce fac, am băut și nu știu exact ce s-a întâmplat.... Totul a fost un haos când am realizat....
- Mișto, dai vina pe alcool...

Un zâmbet îmi apare în colțul gurii, nervii sunt mai activi ca niciodată, simt că răbufnesc pentru a nu știu câta oară pe ziua de azi...
- Știu că nu mă crezi dar încerca măcar să înțelegi ceea ce s-a întâmplat... Recunosc că am fost cel mai mare nenorocit dar...
- Tu dacă ai fi în locul meu ai înțelege? Mai crede? Mai lăsa să-ți explic? SPUNE...!? NU, NU AI FACE-O! DAR EU? TE AȘTEPȚI SĂ O FAC?
- Nu dar te rog nu mai țipa, se uită lumea....
- Și ce dacă, te interesează ce va crede lumea despre tine sau ce!? Ești atât de patetic, nu pot să cred că vi aici și ai tupeul să îmi vorbești după tot ce ai făcut!
- În regulă atunci, am o singură întrebare și te rog să-mi răspunzi, după care te voi  lăsa în pace așa cum îți dorești
- Tu chiar.....
- Cum de ai aflat de seara trecută?

Să îi spun... Până la urmă nu știu de la cine am primit pozele...
Mă uit către pumnul pe care încă îl țineam strâns, îmi las mâna moale iar la iveală ies cele 4 fotografii  în care așa zisul iubit loial se săruta cu o parașută...
- Am găsit un plic în poștă când am venit de la facultate, nu apărea numele persoanei ce mi l-a trimis... Dar numele meu era trecut la destinatar... Nu știu cine a făcut pozele dar îi mulțumesc foarte mult, acum știu ce fel de persoană aveam lângă mine.

Iar cu asta îi întind pozele, acestea uitându-se la ele. Nu spune nimic, doar le privește și nu schițează niciun fel de emoție... Nesimțit arogant.
Nu mai stau nici o secundă pe gânduri și decid să merg acasă, chiar vreau să fiu singură și să-mi plâng singură de milă.

Au trecut 4 ore de când am provocat acel scandal la facultate, directorul ma sunat să-mi spună că am deranjat liniștea publică și că am făcut un spectacol de toată frumusețea la care aparent au participat și doi profesori, cel mai interesant lucru este faptul că luni sunt așteptată în biroul directorului...ne va pedepsi pe mine și.....și Taehyung. Gemenele mă tot sună, e adevărat că nu am spus nimănui unde sunt acum dar chiar vreau să am parte de singurătate cât și liniște, iar marginea pădurii este cea mai bună opțiune. Nu am mai fost acasă, acolo aș fi dat de Jimin și nu aveam chef. Mă plimb pe lângă copacii imenși, știu destul de bine zona, când eram mică veneam des aici cu alți copii din cartierul în care stăteam. E liniștitor, mă pot descărca de probleme, pot țipa dacă vreau, pot să mă eliberez de nervi aici... Până la urmă doar copacii mă aud...
Tresar atunci când aud pași în spatele meu... Decid să nu mă întorc dar chiar mă simt urmărită de ceva timp, am crezut că am luat-o razna de la atâta dramă, dar parcă nu e așa... Pașii se opresc odată cu mine, decid să iau prin surprindere impostorul și mă întorc într-o secundă... Cred că mă uit la prea multe filme de acțiune, nu e nici dracu.