Menajera Familiei Park

Capitolul 16. Fără pai?

****Am o idee și sper să mai apuc ocazia de a avea moștenitori, dau repede o privire către tipa ce urma să scoată nenorocirea aia, din nou mă uit în ochii Theyei, de data asta o implor din din priviri să mă ierte pentru ceea ce urmează să fac...
Când am știu ce urmează, mi-am presat buzele peste ale ei, ceea ce ma bucurat a fost faptul că mi-a răspuns, mâna dreaptă strângea cu putere hanoracul. O sărutam fără pic de regret sau rușine pentru cei ce rău prezenți în încăpere...
- cred că o să vomit!
După voce ăsta a fost Yoongi, dar nu îmi pasă.
După mine chiar nu aș vrea să se termine acest moment, e prea plăcut, buzele ei ușor pline cu un gust de căpșuni, se potrivesc prea bine cu ale mele, parcă nu mai conta nimic, pentru o secundă cred ca a și uitat de picior, iar asta mă face mândru.
- Yaa, gata, încetați că mai aveți puțin și vă mâncați unu pe altu!
Te-n gură Yoongi, ce îți mai place să strici momentele oamenilor nevinovați... ***

Jimin m-a sărutat! De mai multe ori! Dacă nu m-ar durea ca dracu i-aș arde o palmă de ar ajunge fața lui ca piciorul meu la momentul actual. De data asta e iertat pentru că e pentru o cauză nobilă. Păstrez palma pentru mai târziu. Nu am de gând să-i mulțumesc, normal. Așa o să creadă că mi-a plăcut sărutul, deși cred că așa e. Dar el nu trebuie să știe asta.
În orice caz. Îmi amintesc că a venit salvarea să mă ridice și apoi nimic înparticular, deoarece din câte am auzit de la doctor am leșinat de la durere. Să nu mai zic căam vreo 10 copci în picior și nu am voie să mișc vreo 2 săptămâni. Am fost scutită de la facultate de către dna. Park. So Yn și So Ye Jin au promis că mă vor pune la curent cu lecțiile și temele. Și au insistat că până nu mă fac bine nici să nu pun mâna pe vreo carte. Zici că am fost cusută pe creier nu la picior. Nu pot să mă plâng în totalitate, mă bucur că țin la mine, dar nu vreau să-și facă griji. Cât despre Jimin, a stat cu mine toată noaptea. A fost nevoie de 5 asistente ca să îl dea afară de dimineață, deoarece nu voia să plece când a venit doctorul să-mi vadă starea. Ceea ce mi se pare drăguț.
Mama a venit mai mult silită să îmi semneze actele de externare. Dar nici măcar nu a intrat în camera mea de spital să vadă ce fac. Dacă muream nici să îmi scuipe pe mormânt nu venea. Halal mamă.
Parcă viața de jumătate-bolnav nu e așa de rea. Dna. Park l-a făcut pe Jimin sluga mea personală pentru astea 2 săptămâni. Ceea ce nu mă deranjează.
- Ya, Jimin. Mi s-a făcut sete. Poti să-mi aduci un pahar de apă? Și fac fața de câine plouat.
- Da, sigur. Spune el printre dinți. E într-o stare proastă de câteva zile. Nu mă miră. Până nu mă vindec nu are voie să părăsească casa decât pentru cursuri. Când le termină trebuie să vină imediat acasă.
- Poftim, paharul cu apă. Spune acesta și mi-l întinde.
- Am spus apă? Voiam să zic suc? Poți să-mi aduci un pahar cu suc de portocale? Mă plâng deși zâmbesc în sinea mea.
- Da. Scuze. Greșeala mea! Deja îl văd cum fierbe. Cât îmi place să îl enervez. Aștept câteva minute și văd că se deschide ușa camerei mele.
- Un pahar cu suc de portocale! Spune robotic. Zici că-i un chelner. Dar recunosc că trebuie să-și dea silința mai mult. E și vina lui că stau la pat.
- Fără pai? Îl întreb nevinovată.
- Ya, Theya!! Îți bați joc de mine? Ai piciorul rănit, nu mâinile! Câte drumuri crezi că fac pentru un pahar cu un nenorocit de suc? Nu vrei să-ți fac și vânt cu un evantai?
- Mi-aș lua singură dacă aș putea să mișc. A da. Nu pot!
- E ultima dată când cobor la parter! Mai vrei altceva??
- Nu. Doar paiul...sau..hmm
- Ya, Theya!!
- Glumesc, glumesc. Chill! Dacă ai putea să îmi aduci niște fursecuri ar fi foarte drăguț.
- Bine, bine. Ultima dată! Bagă la cap!
- Bun băiat! Spun și dau să îi mângâi capul ca la un câine, dar dobitocul profită de situație și mă pupă lângă colțul gurii și o ia la goană ca ultimul laș, ferindu se de perna mea, afară pe ușă.
- Vezi tu când te întorci!! Și fără mâini și tot pot să te bat!! Urlu eu, mai mult râzând la el.