Menajera Familiei Park

Capitolul 4. Timeout

*Am încercat să mă întorc, dar parcă mai rău am făcut, acum chiar nu știu pe unde sunt, nu îmi pare nimic cunoscut, casele îmi par străine, nu seamă de loc cu cele văzute azi-dimineață. E clar, m-am rătăcit, nici dracu nu mă mai găsește în situația asta...*

Ce fac!? Ce fac?!? Ce fac!? Ok, nu am timp să mă panichez, sigur voi găsi drumul dacă o iau pe unde am venit....pe unde am venit?! Mă jur că toate străzile astea arată la fel. Poate ar trebui să o sun pe ..a da, minute n-avem, internet pauză..La dracu!!
Am început să bombăn. Ce puteam să fac? Oare dacă aș suna la o sonerie, mi-ar răspunde cineva? Așa aș cere indicații sau măcar să folosesc un telefon. Nu, mă fac naiba de râs. Auzi să cer indicații, zici că suntem în pădure. Dar știi ce?! Asta o să și fac. Bătaie de joc sau nu, eu nu îmi petrec noaptea pe străzi. Mă îndrep spre casa cea mai apropiată și cum nu au sonerie, bat la ușă. Ăștia dau o petrecere sau ceva. Muzica asta o să mă lase surdă.
Aștept câteva minute și nimeni nu răspunde. S-o crezi tu, eu insist. Bat și mai tare până când ușa se deschide:
- Gata, gata! Nu mai bate! Nu cumpărăm nimic așa că pleacă! Spune băiatul și își coboară privirea leneș. Ce-i drept arată bine, dar nu de asta suntem aici.
- Nu vând nimic! Mă poți ajuta cu..dar nu apuc să termin ce aveam de spus că sunt întreruptă de o voce cunoscută.
- Tae! Cine e la ușă ? Haide odată că pierzi toată distracția!
Același păr brunet puțin ciufulit și aceeași ochi negrii. Cred că glumești!
- Tu ce cauți aici?! Întreb eu puțin iritată.
- Petrec. Ești chioară ?..Stai.. Ce cauți tu aici?! Întrebă el deranjat de situație și de prezența mea.
Mă uitam în pământ. Ce scuză aș putea folosi ? Normal că nu vreau să-i spun că nu mai știu să ajung acasă, nu vreau să râdă dobitocul ăsta de mine!
- Păi eu..
- Te ai pierdut, nu-i așa? îl văd cum schițează un zâmbet, îl bufnește râsul!
S-a sprijinit de tocul ușii în timp ce i-a făcut semn băiatului numit Tae să intre.
- Ai de gând să-mi spui !? Mai devreme erai foarte vorbăreață.
- Bine, m-am pierdut. Mulțumit? Îi spun sarcastic , el deja tăvălindu-se pe jos de râs.
- Nu e vina mea , ok? Toate străzile arată la fel! Nu e niciun semn, nimic! Ai de gând să mă ajuți sau nu?
Cum nu a încetat să râdă și să facă mișto se mine, am găsit cea mai bună soluție, i-am dat un șut în genunchi.
- Ai înnebunit?! Ce dai așa?! Nu i treaba mea să te ajut. Nu ești în stare să te orientezi pe niște străzi! Normal că toate arată la fel dacă mergi în cerc! Cu astea spuse îmi trântește ușa în față. Nu asta trebuia să se întâmple!

*A doua zi*

Într-un final am reușit să ajung la apartament. Noroc că am dat peste o femeie drăguță ce m-a ajutat să ajung pe strada principală și mi-a și chemat un taxi. Oare am greșit când l-am lovit ieri ?! La asta m-am gândit toată noaptea. Dar lasă că nu a murit , nici măcar nu am dat așa tare. Și a meritat-o!
Sper să nu dau cu ochii de el azi. Chiar nu vreau să încep o ceartă la locul de muncă. Că tot vorbim despre servici, aparent, trebuie să port o uniformă. Nu că mă deranjează cumplit, dar aș fi preferat niște haine mai lejere, un tricou larg și pantaloni de trening.
M-am trezit chiar devreme azi așa că voi merge pe jos. Poate ajung la timp, fără să mă pierd de data asta. Helen mi-a spus să intru direct, fără să mai sun la sonerie, dar mă simt prost să fac asta având în vedere că este prima mea zi de lucru.
- Bună dimineața!
- Oh, bună dimineața, Theya! Parcă ți-am spus că poți să intrii fără să suni. În fine, urmează mă, dna. Park vrea să discute cu tine în persoană.
Ce vrea să vorbească cu mine? Desigur, poate vrea să mă cunoască. Nu am apucat să interacționez deloc cu ea.
Helen m-a condus în capătul unui hol lung. Și a bătut la o ușă mare de lemn. Am putut auzi un scurt și plictisit "Intră".
- Bună dimineața!
- Theya, ia un loc, te așteptam! spune aceasta pe un ton rece. E prea serioasă dintr-o dată.
- Eu sunt Jia Park, șefa ta. Încântată de cunoștință.
- De asemenea. Și dau mâna cu ea
- Lăsând deoparte prezentările, aș vreau să îți comunic adevăratul motiv pentru care te-am chemat aici. Voi fi plecată pentru câteva săptămâni. O întâlnire de afaceri, nimic mai mult. Deja l-ai întâlnit pe Jimin, din câte am auzit. Helen va veni cu mine, deci veți rămâne aici singuri. Vreau să stai departe de el! Între voi nu trebuie să fie mai mult de o relație strict profesională. Nu vreau să se încurce cu o..fată de un rang inferior. (Spune analizându-mă) Nu am intenția de a te jigni, dar sper că m-am făcut înțeleasă!
- Da, doamnă! spun în silă.
Am părăsit camera cât de repede am putut. Câtă scârbă a putut să îmi provoace femeia asta! Acum înțeleg cu cine seamănă fi-su! Ce snobi! Auzi la ea "rang inferior", pfft de parcă ei au sânge albastru
În fine, am trecut la treabă. Am curățat aproape toate camerele. Mă dor mâinile și picioarele de mor. Așa bogați cum sunt, lift n-au. Mai am o singură cameră și pot pleca.
Deschid ușa și intru cât de repede pot. Dau de o cameră întunecoasă, draperiile nefiind trase. Le trag, deoarece nu văd nici să respir. Asta sigur e camera lui și e foarte dezordonat. Haine curate, sper să fie curate, sunt aruncate peste tot. Patul este răvășit, biroul plin de foi mototolite. Pot să înțeleg de ce fosta menajeră și-a dat demisia. Camera asta e ca o cocină de porci.
N-am timp să mă plâng. Încep să mi fac treaba. Ușa se deschide brusc și o figură înaltă intră în timp ce își dă tricoul jos. Nu, nu, nu,nu! Instant îmi pun mâna la ochi.
- Timeout!! strig ca o nebună. Așteaptă să plec și să nu îndrăznești să arunci tricoul pe podea!!