Menajera Familiei Park

Capitolul 32. Pe geam?

Ultimele sale cuvinte încă îmi răsună în cap "Te iubesc, Theya!". N-am putut să dorm toată noaptea. M-am gândit la el și la mărturisirea lui încontinuu. M-am panicat. Nu am știut ce să spun, cum să îl privesc, nimic. Am fugit și m-am închis în baie până am auzit că a părăsit camera. Nici la micul de jun nu am coborât. Sigur și-a dat seama că îl evit. Oare l-am făcut să se simtă prost? Mai mult decât sigur. Ce proastă sunt. O să mai vorbească cu mine după asta? Probabil nu.
- Bravo, Theya, toată stima! spun cu voce tare și îmi dau o palmă peste cap.
Ce a spus el m a lăsat fără cuvinte într-adevăr. Dar mai e ceva ce mă face să îmi pun semne de întrebare. Eu îl iubesc ? Și dacă da cum îmi dau seama? Cum pot să îi arăt asta? Avem vreo șansă? Merită să încercăm să fim împreună? Nu știu. Nu am răspunsul. Nu știu ce să fac.
Mi-a lăsat o grămadă de mesaje, dar desigur le am ignorat. Mi am închis telefonul doar să nu mai aud sunetul notificărilor. Dar nu am ce face înafară să butonez drăcia aia. E aproape ora 2 după amiaza și eu nici acum nu mi am părăsit camera. Am auzit pași pe hol și câteva ciocănituri la ușă, dar de atâtea ori am făcut liniște în speranța că vor crede că încă dorm. Liniștea a fost spulberata de o accelerare brusca și mi am vârât capul pe ferească, mașina lui Jimin a ieșit pe poartă și dusă a fost.
Am deschis repede ușa și am tulit o în bucătărie că simțeam cum mă autodiger. N am mâncat nimic toată ziua și puteam să jur că încep să mi se înmoaie picioarele. Ajunsă în bucătărie, mă năpustesc asupra frigiderului și apuc ce mi vine la mână.
- Ai așteptat până a urlat foamea în tine să cobori? Mă eviți, nu i așa? am auzit vocea bine cunoscută, făcandu mă să scap totul pe jos.
- Eu să te evit? Niciodată...eu adineauri m-am trezit. Da. Noapte lungă. Știi cum e. Spun forțând un zâmbet
- Da, știu perfect cum e. Ba chiar îmi aduc foarte bine aminte noaptea trecută. Tu nu? Cred că ai uitat anumite detalii.
- Este posibil. dau să fug în sufragerie
- Nu așa repede. spune și se pune în fața mea, blocând mi calea, aproape intrând îl el.
Unde crezi că te duci? N am terminat ce aveam de spus. Face o scurta pauza și își mută privirea când jos când la mine, până când ajunge să mă privească fix în ochi fără să mai eziteze. Chiar te-a deranjat așa mult ce am spus aseară? De aia ai fugit de parcă voiam să te omor sau ceva de genul? Dacă aș putea să îmi iau cuvintele înapoi, probabil nu aș face-o. Pentru că este adevărat ce am spus aseară, Theya. Eu chiar te iubesc. Și să fiu sincer nu mă așteptam la același răspuns. Chiar deloc. Dar speram să nu fi atât de dezgustată de idee încât să fugi și să te baricadezi în baie. Îmi pare rău dacă te-am făcut să te simți prost, dar o să ți repet de câte ori este nevoie. Te iubesc!
- Eu...nu știu ce să zic. Chiar nu știu. Nu vreau să mă urăști pentru că sincer nu pot să îmi imaginez viața în lipsa ta. M-am obișnuit cu tine, cu glumele tale proaste, cu toate gesturile, fie ele drăguțe sau nu. Dar nu am iubit niciodată pe cineva. Nu știu cum e. i-am spus privindu l în ochi.
- Theya, eu nu te pot aștepta toată viața. Te iubesc, dar dacă nu vrei să fi cu mine, mai bine îmi spui direct decât să îmi mai fac speranțe false ca prostul și te voi lăsa în pace.
- Nu am spus asta. Nu am zis că nu vreau să fiu cu tine.
- Dar nu ai zic nici că vrei, sau că simți la fel. Nu ai zis nimic clar. Niciodată nu o faci. Ești o mare dilemă. Nu pot să mi dau niciodată seama ce gândești, te închizi în tine.
- Poftim, iar începi altă ceartă și după te porți de parcă nu s a întâmplat nimic. Și tot eu trebuie să imi cer scuze, pentru că tu trebuie tot timpul să te porți ca un copil râzgaiat.
- Eu râzgâiat? Dar tu? Nu ți convine nimic. Îți place doar să te caci pe fericirea oamenilor.
- Adică pe a ta? Toată lumea e obligată să te iubească, să te adore, să te venereze, nu i asa ?
- Păi doar tu. De restul nu mi pasă.
- Doamne, nu am ieșit o dată la o întâlnire. Nu m-ai întrebat dacă vreau să fim împreună. Doar trântești niște cuvinte "te iubesc" de parcă sunt ușor de digerat. Cum mă iubești tu pe mine? Tot ce faci e să țipi la mine când nu iese cum vrei tu!
- Normal că țip dacă nu am cu cine. Nu mă pot înțelege cu tine și crede-mă chiar am încercat!
- Când ai încercat? Când pui botul pleci la Dumnezeu știe și nu mai dai pe acasă vreo săptămână. Foarte mult ai încercat, felicitări!
- Crezi că îmi place să stau sub același acoperiș cu persoana pe care o iubesc când știu clar că ea mă urăște?!
- Nu te urăsc! Nu am spus niciodată asta! Nu-mi băga cuvinte în gură.
- Pot să-ți bag altceva în gură dacă vrei (dragi cititori, îmi pare rău ))), dar nu mi pare) rânjește acesta. În secunda doi palma mea a făcut contact cu obrazul lui.
- Măgarule! Nu mai ai vorbă cu mine!
Cu toate acestea spuse, am țâșnit pe ușă, grăbindu-mă să ajung la scări. A decurs mai prost decât mă așteptam. Ce dobitoc! Auzi la el, mă iubește. Pe dracu!
Până seara nu am mai ieșit din cameră. M am uitat pe pereți, am butonat puțin telefonul, am încercat să mă odihnesc puțin, dar n am putut sub niciun chip să adorm.
Când în sfârșit simțeam că mă fură somnul, un zgomot puternic s a izbit de geamul meu.
Și a tot continuat. Am deschis geamul și am scos capul pe fereastră mai să mă nimerească o piatră.  Jimin era jos și de pregătea din nou să arunce.
- Ai înnebunit?! Vrei să mi spargi capul??
Gata, în sfârșit ai decis să scapi de mine?!
- Ce prostii poți spune. Încerc să ți atrag atenția și să dau de tine de o oră. Zici că ai telefonul în cur.
- Da, frumos. Și ce vrei?
- Vreau să îți arăt ceva. Hai coboară!
- Pe geam?
- Theya, avem scări pentru asta și uși. Hai afară mai repede.
- Bine, bine..sper să merite...
Am luat o la goană pe scări, aproape să mi rup gâtul și am continuat până am ajuns în gradina din spate. Nu mi a venit sa cred ce am văzut.
O masă pentru doi, frumos aranjată cu tot felul de flori și lumânări.
- Surpriză! Îmi pare rău cum m am purtat. Ai avut și tu dreptate. Consideră asta prima noastră întâlnire...îți place?
- Normal că da....Ai înnebunit? Stinge dracu lumânările alea că luăm foc!
- Și eu care am încercat să fiu romantic!
- E destul de romantic și fără să ne prăjim. Spun și începem amândoi să râdem.
- Acum serios. Îți place?
- Da, și mie îmi pare rău pentru ce am zis și că nu-ți spun niciodată cum mă simt sau ce vreau. Nu credeam că-ți pasă.
- Normal că-mi pasă, Theya! Cum poți spune așa ceva? Ești foarte importantă pentru mine! Te iubesc..Ai vrea să fi iubita mea? Știu că e din scurt, dar eu cred că merităm o șansă.
- Și eu cred asta..

~Hello, hello! Scurt, știu, dar atât s a putut. Sper că v a plăcut și că nu v-ați pierdut interesul. Voi vă dați seama că de azi într-o săptămână începe școala? Mult noroc! Eu sigur o să am nevoie~