Menajera Familiei Park

Capitolul 29. Ai ezitat!

Theya pov

Efectiv Jimin reușește să îmi toacă ultimii neuroni rămași. Mai întâi că mă atinge și sărută fără să-mi ceară permisiunea, și știe clar că am o relație.
Acum, trebuie să recunosc, mi a plăcut când m a sărutat, la dracu cu buzele lui, dar nu i pot face asta lui Tae. Chiar țin la el și nu vreau să i rănesc sentimentele.
Nu știu. O să mă mai gândesc. La momentul de față am mintea făcută praf.
- Te a deranjat Jimin cu ceva? Poți să mi spui indiferent de situație. îmi aduce la cunoștință dna Park
- Nu, chiar deloc. M a ținut destul de vorbă, dar în rest nimic.
- Ești sigură? Pari puțin bulversată. Muncești prea mult? Poate ar trebui să aduc pe cineva să te ajute. s-a uitat această cu grijă la mine
- Nu, nu, nu...nu este nevoie....
- Ok, dragă, dar totuși. Să-mi spui dacă te sâcâie Jimin.
- Desigur!
Proastă sunt, voiam să i povestesc ce s a întâmplat, poate poate făceam rost de niște sfaturi, dar ce rost mai are acum.
- Ce faci? Mă dai în gât mamei?
- Nu, mă. Hai lasă mă că mi s a urât de tine pe ziua de azi. spun și arunc după el cu cârpa udă pe care o aveam în mână.
- Începi o bătălie pe care nu o poți câștiga! Te avertizez, pun furtunul pe tine.
- Hai hai. Mai taie din ele, tu nu vezi că suntem în casă? De unde furtun?

În secunda doi, acesta a luat găleata cu apă pe care o pregătisem să șterg pe joc și mi a turnat o fix în cap. Nu cred că a ajuns vreun strop pe lângă mine.

- Nu că acum chiar te omor! strig și încep să alerg după el
- Doar dacă mă prinzi! râde acesta și o ia pe ușă afară. Presimt că nu o să se termine bine.
Umplu repede găleata și o iau la goană după el, gata să cad să mi mătur dinții. Jimin stă în fața mea cu furtunul în mână.
- Să nu îndrăznești! spun și îndrept găleata cu apă spre el. Te fac fleașcă, mă jur!
Dar ce am mai apucat? Când să mă dau spre el, un jet de apă mi a lovit puternic fața. Mi am dus mâinile la ochi, încercând să mi protejez moaca cât de cât. Nu a ieșit cum mi am dorit. Am simțit cum îmi fug picioarele și în secunda doi m am trezit cu spatele de pământ.
- Ești bine? spune Jimin îngrijorat. Nu credeam că o să te lovească așa tare.
S a apropiat și mi a întins mâna să mă ajute să mă ridic. Am profitat de șansă și l am tras sub mine udându l din cap până în picioare.
- Așa îți trebuie! Să te mai pui cu mine și vezi tu!
Am început să râdem uitându ne unul în ochii celuilalt.
- Ai niște ochi foarte frumoși. Știi asta, nu? îmi zice acesta punându mi mâna pe obrazul drept, ușor mângâindu l cu degetul său mare.
Fețele noastre se apropiau din ce în ce mai mult.
- Ce se întâmplă aici? o voce bine cunoscută se aude din spatele nostru.
Tae a apărut în spatele nostru ca de nicăieri și se vedea pe el că era negru de supărare. Asta m a făcut să realizeze în ce postură mă aflam eu și Jimin. Am sărit ca arsă de pe el, dându mi părul pe spate. M am uitat la Tae cu ochii mari, parcă implorând ul să mă ierte.
- Îmi spuneți sau trebuie să ghicesc eu? Chiar vrei să strici totul? își întoarce acesta privirea spre Jimin. Te deranjează așa rău să mă vezi fericit?!
- Tae, chiar nu e.. Mă bâlbâi ca ultima proastă. Chiar nu e ceea ce pare, nu?
Dar n am mai apucat să zic nimic că deja îl vedeam îndepărtându-se. Am distrus totul.
- Tae, așteaptă..spun și încep să alerg după el. Dar acesta se preface că nu mă aude și își continuă drumul. Știu că mă poți auzi! Te rog, stai! Reușesc să îl apuc de mână, dar acesta și-o smucește.
- Ok, explică atunci.
- Eu..îmi pare rău. Chiar nu este nimic între mine și Jimin. Doar m-a enervat și am început să ne ciondănim și am ajuns să ne batem cu furtunul.
- Chiar nu este? Atunci de ce erai pe el?
mă întreabă acesta cu tristețe în voce
- Nimic! De câte ori este nevoie să explic că nu se petrece nimic între mine și Jimin? Nu ai încredere în mine deloc?
- Nu te victimiza și tu. Urăsc când persoanele fac asta. Poate asta e părerea ta, dar Jimin are alta! Și urăsc să îl văd lângă tine!
- Dar de ce trebuie să conteze părerea lui? E relația noastră!
- Am văzut. E așa o relație deschisă că o împărțim cu Jimin! E clar că te place și știi și tu asta. Se vede.
- Da, știu. Dar niciodată nu l am crezut cu adevărat și eu sunt cu tine, tu ești persoana pe care o..plac...
- Ai ezitat-
- Nu e adevărat!
Acesta s a mai uitat o dată în ochii mei și a ieșit pe poartă. Am rămas exact ca o proastă. E doar vina mea! Dacă nu mai vorbește niciodată cu mine? Dacă se desparte de mine? Nu, nu a zis asta, dar totuși. Lacrimile au început să mi se formeze în colțul ochilor.
- Ești bine? îmi șoptește Jimin punând mâna încet pe umărul meu.
- Lasă-mă și tu! țip și o iau la pas spre casă,  intru cât de repede pot fără să atrag priviri și mă îndrept spre camera mea. Trântesc ușa în urma mea și mă arunc pe pat cu capul înfipt în pernă.  Îmi scurg vreo oră ochii și apoi decid să îl sun pe Tae. Normal că nu-mi răspunde, înțeleg de ce. Dar oare e bine? A ajuns bine acasă..dacă a ajuns.. mă face să mă îngrijorez. Și e numai vina mea.
Nu știu ce să fac și simt cum îmi bubuie capul.
Jimin nu mă ajută deloc. De o oră îl tot aud cum dă ture în fața ușii mele, mai ciocăne din când în când,  vede că nu i răspund și pleacă. Măcar înțelege oarecum că vreau să fiu lăsată în pace. Îmi pun capul pe pernă cu speranța că poate voi reuși să adorm.
Dar un fâșâit nu mi dă pace, vine dinspre ușă.  O mică bucată de hârtie era strecurată pe sub ea. Mă dau jos din pat și ridic hârtia.
Un simplu mesaj scris cam neîngrijit:

"Ești bine?
Îmi pare rău. "

Cred că v-ați dat și voi seama de la cine e. Ce-i drept, am zâmbit puțin când l-am citit. Și din nou îmi vine să mă iau cu mâinile de păr.  Mă îndrept către birou și apuc primul pix pe care l-am văzut.

"NU. Vreau să dorm."

Expediez bilețelul pe sub ușă și sper că destinatarul a înțeles mesajul. Mă pun la loc pe pat și îmi simt pleoapele din ce în ce mai grele. Adorm destul de repede.

Bună! Îmi pare foarte rău că acest capitol este incredibil de scurt. Am avut niște probleme cu liceul, etc. Nu știm când va apărea următorul, mai ales că de mâine mergem fizic;-;
Stream Butter 💜