Deși amândoi cred că au trecut peste tot ce s-a întâmplat între ei, Universul le dovedește fix contrariul.
Au crezut că momentul revederii dintre ei va fi unul simplu, fără prea multe complicații.
Însă, ceea ce nu au știut ei e că, în ciuda tuturo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Doi ani mai târziu.
Cine s-ar fi gândit că facultatea poate fi atât de complicată? Nu eu, asta e clar. Ăsta este deja al doilea an de facultate, și vă spun cu mâna pe inimă că devine din ce în ce mai greu pe zi de trece. La început a fost simplu, nu mi se părea nimic ieșit din comun, dar imediat cum am intrat în materie, am început să regret decizia de a veni aici să studiez biologia.
Primul an a fost destul de simplu. Aveam decât trei zile de curs pe săptămână, iar în celelalte două zile aveam practică. Practica o făceam la diferite grădini zoologice sau delfinarii. Mergeam acolo pentru a studia comportamentul animalelor aflate în captivitate, ca mai apoi să facem o lucrare pe baza comportamentului și a condițiilor de viață al acestora. Mi-a plăcut mult timpul petrecut în jurul animalelor, a fost o experiență diferită față de dățile în care mergeam la zoo ca vizitator. De data aceasta am avut privilegiul de a fi extrem de aproape de toate animalele, ceea ce mi-a oferit o senzație stranie, dar totodată nemaipomenită.
La zoo, munca noastră era un pic mai grea decât cea de la Delfinariu. În preajma leilor sau a tigrilor de exemplu, a necesitat o mult mai mare atenție din partea noastră, deși am fost în permanență în jurul unor supraveghetori. Nici leii, nici tigrii nu au avut un comportament agresiv, însă statura lor impunătoare și ideea că cei ce te înconjoară sunt niște prădători înnăscuți, îți cam dădeau niște fiori pe șira spinării. De vreo două ori am tras și niște sperieturi cât China de mari. Eram într-una dintre cuștile unde erau ținute două leoaice. Nimic surprinzător până acum, așa-i? Asta mă gândeam și eu atunci. De ce e totul atât de... nu știu, normal? Până când au sărit una la cealaltă, în joacă. În acel moment m-am speriat atât de tare încât m-am dat câțiva pași în spate, sfârșind în fund, în fața celorlalți studenți. În acel moment nu mi s-a părut nimic amuzant, însă după ce ritmul inimii îmi revenise la normal și spaima îmi părăsise corpul, situația, în sine a fost chiar comică. A doua sperietură am tras-o în cușca unui tigru. Animalul era atât de plictisit de prezența mea, că a și căscat. Creierașul meu a intrat în alertă, văzând tigrul deschizându-și gura la maxim, lăsându-și colții la vedere. Am țipat atât de tare că m-au auzit până și unii dintre studenții care se aflau în cealaltă parte a grădinii zoologice în momentul acela. Am fost întrebată ce am pățit, așa că am răspuns cu sinceritate, cu toate că răspunsul meu a fost unul de toată jena. Am crezut că vrea să mă mănânce. Nu mă blamați, dacă ați fi fost în locul meu și-și deschidea un tigru gura în fața voastră, ați fi reacționat la fel. Nu știu dacă ar fi reacționat la fel, dar tot undeva pe acolo ar fi fost și manifestarea lor.
La Delfinariu practica este destul de simplă. Ne schimbăm în costumele pe care le poartă și dresorii, și petrecem mare parte din timp în apă. Delfinii pe care am avut ocazia să îi întâlnesc mi s-au părut mirifici. Delfinii sunt niște ființe... geniale. Inteligența lor m-a dat pe spate. Modul în care interacționează cu cei din jurul lor m-a făcut să realizez că orice animal este conștient de ceea ce i se întâmplă și de ceea ce îl înconjoară. Rika și Joly, după numele lor, sunt două femele excepționale. Am fost plăcut surprinsă să observ că după primele două zile, cele două deja ne recunoșteau. La început au fost sfioase, dar de îndată ce s-au convins că nu le vrem răul, au fost prietenoase cu fiecare dintre noi.
