Deși amândoi cred că au trecut peste tot ce s-a întâmplat între ei, Universul le dovedește fix contrariul.
Au crezut că momentul revederii dintre ei va fi unul simplu, fără prea multe complicații.
Însă, ceea ce nu au știut ei e că, în ciuda tuturo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Nu m-am mișcat din pat de când a decis să plece în căutarea lui Tony. Ochii mă înțeapă și pun pariu că sunt roșii de la cât de mult am plâns. Tâmplele vâjâie dureros, pe frunte simt o presiune ce devine din ce în ce mai grea. Îmi e frică și nu e aici să mă încurajeze și să-mi spună că totul va fi bine. Nu e aici să mă îmbrățișeze. Nu e aici.
M-a lăsat plângând, și a ieșit pe ușă fără să arunce o ultimă privire în urmă. Nu m-a încălzit cu nimic promisiunea pe care a făcut-o. Sunt niște simple cuvinte rostite în van. Nu îmi poate garanta că se va întoarce. E imposibil să știe ce se va întâmpla. A greșit promițând cu siguranță că va găsi întotdeauna drumul care are să-l readucă înapoi la mine. Dacă propriul lui drum ia sfârșit, nu știu cum l-ar putea găsi pe cel care a promis că-l va găsi.
Strâng din ochi, oprind avalanșa sărată să alunece. Mă ustură pleoapele. Tare. Tălpile mi-au înghețat, dar nu mă învelesc. Nu sunt capabilă să mă mișc un centimetru în lateral.
M-a năucit mesajul trimis de Efe. Nu mă așteptam nici într-o mie de ani să se întâmple una ca asta. Am simțit o undă de spaimă terifiantă, care încă persistă. Nu s-a îndepărtat nicio secundă de mine. Ține cu tot dinadinsul să rămână lipită scai. Când telefonul anunțase sosirea unui mesaj, l-am luat de pe noptieră ca să i-l duc lui Dante. Nu am avut intenția de-a citi ce scrie în el. Mi-au atras atenția „Isay" și „Ajută-mă". Am citit tot mesajul și inima mi-a stat în loc. . N-am avut timp să acționez în vreun fel. Mă îngrozisem.
S-a luminat deja de zi. Primii zori ai zilei străbat orizontul, însă nu am forță să mă ridic și să fac orice, nu contează ce. Aș minți dacă aș spune că mă simt abandonată, pentru că nu o fac. Mă simt pur și simplu... pustie. Nu mă așteptam să plece așa. Nu încerc să mă victimizez, jur. Doar că îmi este teamă. Mă cutremură gândul că s-a dus habar nu am unde, cu habar nu am cine să lupte împotriva unui om căruia îi atârnă deasupra capului o pancartă ce indică reputația înfiorătoare pe care și-a construit-o prin sângele vărsat de alții.
Trebuia să se gândească că, indiferent de „soldații" pe care îi are în spate, există o diferență de la cer la pământ între el și acest Isay. Vârsta reprezintă mai mult de șaptezeci la sută din diferența despre care vă vorbesc. Modurile amândurora de a gândi sunt diferite de la cer la pământ. Dante se lasă controlat de impulsuri. Nu socotește următoarea mișcare cu atenție. Pe rus nu îl cunosc și nici nu intenționez să o fac. Nu știu cum sau în ce fel acționează; așii din mânecă sau oamenii pe care se bazează. Tot ce sper este să fi fost doar supraestimat. Să nu fie monstrul descris în dosarul plin cu informații pe care l-am găsit în sertar.
Imaginile din acel folder mi-au rămas întipărite în minte. Nu o să le uit prea târziu. Șocul trăit atunci, când am văzut pozele acelea îngrozitoare m-a marcat pe termen lung. Sângele, fețele și corpurile mutilate..., viețile luate cu forța, femeile abuzate și chinuite până la refuz indică sufletul rece, lipsit de milă al bărbatului pe care Dante s-a dus să-l confrunte.
