Deși amândoi cred că au trecut peste tot ce s-a întâmplat între ei, Universul le dovedește fix contrariul.
Au crezut că momentul revederii dintre ei va fi unul simplu, fără prea multe complicații.
Însă, ceea ce nu au știut ei e că, în ciuda tuturo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Cum afară e un frig de ți se congelează dinții în gură, trebuie să mă înfofolesc pentru a nu-mi îngheța oasele în corp. Nu sunt mulțumită de asta, aș prefera toamna. Iubesc toamna. Iubesc ploaia. Cerul înnorat. Dar nu iarna. Iarna o urăsc. Mă transformă într-o persoană foarte depresivă. Bine că totuși nu stau închisă în casă, ca anii trecuți. Acum, de bine, de rău, am pe cineva pe care să îl folosesc să mă binedispun. Știu că ceea ce am spus sună egoist, și poate că și așa este. Dar nu mă poate judeca nimeni. Dacă ați fi fost în locul meu, acum ați gândi exact la fel, sau, daca nu, asemănător.
Lăsând gândurile despre zilele mele groaznice, vă aduceți aminte când v-am povestit puțin despre tatuajul meu? Ei bine, nu am zis cine știe ce, deoarece eram sigură că nu o să afle cineva vreodată de el. Nu voiam să îl arăt cuiva. Nu mă întrebați de ce. Pur și simplu îmi doream să fie ceva despre care o să știu doar eu. Însă nu mi-a reușit prea mult. Mai devreme, ca o proastă, i l-am arătat lui Dante. A fost un impuls de moment, în urma noilor tatuaje pe care le are și el. Nu m-am putut abține și ce am zis? Hai că poate nu este o idee atât de rea să îl vadă și el. Nu mă înțelegeți greșit, nu este mare lucru, însă ceea ce și-a imprimat pe piele m-a pus pe gânduri. Nu mă așteptam vreodată să aflu că a ținut minte discuția noastră din ziua aia. Am crezut că nu îi pasă, că nu îl interesează, dar am greșit. Îi pasă, și permite ca acest lucru să iasă la vedere.
Nu știu pe ce drum ar trebui să o apuc. Pe o parte îmi spun că nu pot comite aceeași greșeală de două ori. Mă gândesc că dacă m-am ars odată, o voi face și a doua oară. Nu știu ce așteptări ar trebui să am de la Dante. S-a schimbat, însă nu știu și în ce fel sau cât de mult. Îmi este teamă. Nu îmi doresc să trec din nou prin experiența nu prea plăcută de data trecută. Atunci am rezistat, acum mă îndoiesc că o pot face. Dar, pe cealaltă parte, poate merită o șansă. Îl văd că se străduiește, că încearcă să repare ceea ce a stricat. Are răbdare cu mine, fie, a avut din totdeauna, dar acum sunt mult mai dificilă. Sunt sigură că l-am călcat pe coadă de zeci de ori până acum, însă nu s-a plâns de asta momentan. Deși nu spun, apreciez asta. Pentru mine contează gesturile mici, acelea pe care mulți le-ar considera o nimica toată. Nu e așa. Cuvintele sunt o nimica toată. Faptele, în schimb, sunt lucruri mari. Importante. În viață, oamenii au obiceiul de a promite marea cu sarea. Sunt în stare să te aburească cu minciuni, să bage mână în foc că-ți vor aduce luna de pe cer, doar ca să obțină ceea ce își doresc. Nu vă lăsați păcăliți de vorbele îndulcite, căci, de multe ori, sunt numai minciuni, nimic mai mult. Lăsați faptele să dovedească adevărul din spatele promisiunilor. Iar, după cum bine știți, Dante a fost întotdeauna omul acțiunilor. Ce promitea, obișnuia să și facă. Bine, există mici excepții. Dar nu asta este important. Contează că se ține de cuvânt. Nu am ce să îi reproșez în această privință, dar, cu toate astea, îmi este frică. Nu vreau să mă lovesc cu capul de același prag de două ori.
