Deși amândoi cred că au trecut peste tot ce s-a întâmplat între ei, Universul le dovedește fix contrariul.
Au crezut că momentul revederii dintre ei va fi unul simplu, fără prea multe complicații.
Însă, ceea ce nu au știut ei e că, în ciuda tuturo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Sunt frustrat până peste măsură. Nu poate apărea în halul ăsta la ușa mea. E prietenul meu, îl ajut cu cea mai mare plăcere dacă are nevoie de ajutor, dar nu o să-i permit să își facă apariția în felul ăsta și cu un comportament ce lasă de dorit și o înfățișare deplorabilă. M-a îngrijorat tare mult, deși m-am străduit să nu o arăt. Șlițul deschis, cămașa șifonată părul într-o mie de direcții și cearcănele adânci, vizibile mi-au dat o mulțime de gândit. Mă bucur totuși că nu a aruncat vreun comentariu în direcția Mairei, căci, sincer să fiu, nu știu cum aș fi reacționat. Poate să mă înjure cât vrea, îl ignor, nu îl bag în seamă și este bine, dar totul se oprește la Maira.
M-a și enervat extrem de tare. Vine și vorbește numai aiureli și lucruri fără sens sau vreo logică. Nu știu de unde până unde a ajuns el la concluzia că am fost instruit să dau ordine sau să fac pe șeful cu cei din jurul meu. Mă comport astfel cu angajații mei și atât, în niciun caz cu prietenii și apropiații. În cei cincisprezece ani de prietenie nu i-am mărturisit vreodată iubirea mea pentru el, însă astă seară am făcut-o. Am vrut să știe că este iubit și apreciat și că lumea îi poartă de grijă în ciuda lipsei sale de interes asupra propriei persoane.
Mi se pare greșit faptul că a venit în starea în care este. I se putea întâmpla ceva rău, ținând cont de cantitatea mare de alcool pe care o are în sânge. Așa cum i-am spus și lui, nu e nevoie să repete greșelile pe care le-am comis eu. M-am recuperat cu greu, și o știe foarte bine. O lungă perioadă după accident am fost dărâmat atât psihic cât și fizic. Nu am fost bun de nimic. Nu se merită deloc să treacă și el prin asta. Țin minte perfect efectele pe care le-a avut accidentul meu asupra lui. A fost afectat enorm și nu vreau să trec eu prin asta. Nu vreau să-mi circule prin sânge teama că aș putea să îmi pierd cel mai bun prieten.
Nu îmi e frică de nimic pe lumea asta, în afară de șansa care exista ca cei din viața mea să moară. Nu îmi pasă dacă o mă duc azi sau mâine sau chiar acum, dar îmi pasă dacă pierd pe cineva. Îmi e frică să mai pierd pe cineva. Markus, Kaden și mama mi-au deschis ochii, m-au maturizat în moduri imposibile de crezut. Am avut impresia că oamenii din viața mea sunt invincibili. Nu am știut cât de fragili sunt, de fapt. Nu am știut până nu i-am văzut murind în fața ochilor mei.
Moartea se află în spatele fiecăruia. Ne urmărește pas cu pas până decide că a sosit timpul nostru să ne alăturăm ei. Nu suntem scutiți de ea, indiferent de statutul nostru în societate sau de averea pe care o avem în cont. E inevitabilă și de aceea ne îngrozim gândindu-ne la aceasta. Orice ai face, nu există nicio soluție care să o poată opri sau să o țină în loc.
— O să-mi dai ceva în care să mă schimb sau o să dorm dezbrăcat?
Vocea lui Julian răsuna de după sticla dușului. Nu întorc privirea în direcția aia. Chiar nu vreau să-i văd scula. Nu mă bazez pe condensul care se presupune că ar trebui să fie pe sticlă, deoarece i-am dat apa mai mult pe rece. Trebuie să se trezească de-a binelea. Categoric, n-o să-și revină ca prin minune după un duș, însă e de ajutor. Îl înviorează puțin.
