Deși amândoi cred că au trecut peste tot ce s-a întâmplat între ei, Universul le dovedește fix contrariul.
Au crezut că momentul revederii dintre ei va fi unul simplu, fără prea multe complicații.
Însă, ceea ce nu au știut ei e că, în ciuda tuturo...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Privesc întrebătoare tot perimetrul curții mult prea goale. Nu înțeleg de ce lipsesc gorilele. Fie, mare parte dintre ele. Singurul prezent este Kyle. Dar până și el pare să mă ignore. Nu mi-a aruncat nicio privire când am coborât din mașina lui Juan. A venit, a deschis poarta și și-a reluat locul țeapăn din fața ușii. După ce că am fost tratată cu indiferență de către mai toată lumea, nici măcar Cicatrice, așa cum l-am poreclit pe gorila mai drăguță, nu vrea să vorbească cu mine. Am ales această poreclă deoarece cicatricea pe care o are la ochi este vizibilă, plus că este primul aspect care-ți sare în vizor când îl întâlnești.
Mă simt cumva în plus. Poate că ar fi fost mai bine să mai petrec puțin timp cu mama, măcar ea se sinchisea să schimbe câteva vorbe. Dau din umeri, fără să-mi bat capul. Poate a avut o zi grea, cine mai știe. Și sincer, îl înțeleg. Îl are pe Dante drept șef, cine n-ar fi supărat? Face pe dictatorul și cu mine, nu vreau să-mi imaginez ce trebuie ceilalți să îndure. Norocul meu e că-i pot întoarce vorbele fără să se enerveze atât de tare. Nu știu ce mă făceam dacă nu mă lăsa sa-mi exprim puctul de vedere. Chiar dacă nu ia în considerare ceea ce spun, măcar mă ascultă, sau se preface că o face. Mie îmi convin ambele variante.
— Știi cumva dacă Dante este acasă? întreb, strângând geaca mai bine pe lângă corp.
A încetat să mai ningă, însă rafalele reci de vânt care mai bat, te îngheață oricât de gros ai fi îmbrăcat. Mă mulțumesc totuși că luna viitoare este februarie, iar după imediat martie, când vremea ar trebui să se îmbunătățească. Nu mă înțeleg de nicio culoare cu frigul. Prefer să mă topesc de cald decât să dârdâi de frig.
— Nu știu, domnișoară.
Ar fi trebuit să mă obișnuiesc deja cu răspunsurile seci din partea lui Cicatrice sau al oricărui alt angajat. Mă deranjează că le vorbesc frumos de fiecare dată, dar în schimb primesc răspunsuri formate din trei-patru cuvinte. Dacă Dante e cel care îi pune să se comporte atât de formal, îl voi bate. Eh, nu chiar, dar voi încerca. Dau din cap în direcția lui Kyle și decid să intru înăuntru. Probabil că este plecat la academie, de obicei acolo dai de el dacă îl cauți. Ținând cont de faptul că nici mașina nu-i aici, e plecat cu siguranță. Închid ușa în spatele meu și dau rapid geaca jos. Căldura mi se lovește cât ai clipi de piele, bucurându-mă. Las haina în cuier, mă descalț și imediat înaintez spre sufragerie. Nu îmi place să fiu singură în ditai mai casa. Mă simt singură.
— Să nu te superi pe tati, bebe. Așa o mai lasă el pe mami acasă, dar ne iubește mult, îți promit. Abia așteptăm să te cunoaștem, spun, trecând degetele peste stomacul meu.
Bineînțeles că nu a crescut nici măcar puțin, însă îmi place să adresez cuvinte suflețelului dinăuntrul meu. Nu știu dacă mă aude sau nu, dar sper să o facă. Vreau să știe cât de mult îl iubim, deși de abia ieri am aflat despre existența sa. Sunt nerăbdădătoare să-i pun la curent și pe ceilalți despre copilaș. Mai ales pe Aisha. Indianca mea o să-și iasă din minți. Dacă-și va aduce aminte despe tachinările pe care le tot făcea când a aflat că-mi voi petrece Crăciunul cu Dante, moarte scrie pe mine. Insinua încă de la început că vom sări calul și inevitabi se va întâmpla ceea ce nu trebuie. A avut dreptate, și știam că are înca de pe atunci, doar n-am vrut să-mi recunosc mie că nu pot rezista tentației. Suntem mult prea obișnuiți unul cu celălalt. Între noi lucrurile decurg natural, așa a fost și în seara aceea. Nu regret nimic, mi-am dorit să ajungem în punctul acela.
