Dracula

Capitolul 1

Jurnalul lui Jonathan Harker (stenografiat)

         3 mai. Bistriţa. Părăsit Münchenul la 8.35 seara, 1 mai. Sosit devreme la Viena, a doua zi dimineaţa. Ar fi trebuit să sosim la 6.46, dar trenul a avut o oră întârziere. Budapesta pare un oraş minunat, după câte mi-am putut da seama privind din vagon şi după cele câteva străzi pe care m-am plimbat, odată coborât din tren, însă mi-a fost teamă să mă depărtez prea mult de gară: în ciuda întârzierii, trebuia să plecăm mai departe, după cum se prevăzuse. M-a încercat senzaţia că părăseam Occidentul spre a intra în Orient; Occidentul cel mai autentic, cu splendidele poduri peste Dunăre, care aici are cea mai nobilă lărgime şi adâncime, ne purta către tradiţiile dominaţiei turceşti.

         Am părăsit Budapesta la timpul potrivit şi am ajuns la Klausenburg după căderea serii. M-am oprit aici ca să petrec noaptea la Hotel Royal. La masă, sau mai degrabă la cină, mi s-a servit pui fript cu boia de ardei roşu, foarte bun, dar mi-a făcut o sete! (Mem. Să cer reţeta pentru Mina!) L-am întrebat pe ospătar şi acesta mi-a spus că felul se numeşte „paprika hendl” şi că e o mâncare pe care am s-o găsesc pretutindeni de-a lungul Carpaţilor. De mare folos mi-a fost spoiala mea de germană; într-adevăr, nici nu ştiu cum m-aş fi descurcat fără ea.

         La Londra, dispunând de oarecare timp liber vizitasem British Museum şi făcusem cercetări referitoare la Transilvania, în cărţile şi hărţile bibliotecii; eram convins că un mănunchi de cunoştinţe premergătoare despre acele tărâmuri ar fi putut prinde bine în relaţiile cu un nobil localnic. Am găsit că ţinutul despre care e vorba se află chiar la hotarul dintre Transilvania, Moldova şi Bucovina, în inima munţilor Carpaţi, una dintre cele mai sălbatice şi mai puţin cunoscute părţi ale Europei.

         Dar nici o hartă şi nici o carte nu m-au putut lumina asupra locului exact unde se înalţă castelului lui Dracula, fiindcă nu există hărţi ale acestei regiuni comparabile cu cele ale serviciului nostru cartografic. Totuşi, am văzut că Bistriţa, oraşul de unde trebuia să iau diligenţa, după spusele contelui Dracula, era un târg destul de cunoscut. Voi nota aici câteva din impresiile mele, ca să-mi pot împrospăta memoria când îi voi povesti Minei călătoriile mele.

         Populaţia Transilvaniei este alcătuită din patru naţionalităţi distincte: saşii, în sud, valahii, care sunt descendenţii dacilor, maghiarii, iar în răsărit şi nord, secuii. Voi descinde printre aceştia din urmă, care susţin că se trag din Attila şi din huni. Asta poate fi aşa, căci în secolul al XI-lea ungurii i-au găsit acolo pe huni. Am citit că toate superstiţiile cunoscute în lume s-au adunat în potcoava Carpaţilor, ca şi cum aici ar fi fost centrul tuturor vârtejurilor imaginaţiei. Dacă aşa stau lucrurile, şederea mea ar putea fi interesantă. (Mem. Trebuie să-l întreb pe conte totul despre aceasta.)

         N-am dormit bine, cu toate că patul era îndeajuns de confortabil, căci am avut tot felul de vise stranii. Un câine a urlat toată noaptea sub fereastra mea, ceea ce a avut poate o legătură cu insomnia; ori poate de vină a fost papricaşul, căci zadarnic am băut apa din carafă, mi-era mereu sete. Către dimineaţă am adormit şi m-au trezit loviturile repetate în uşă, încât cred că mă cufundasem într-un somn adânc.

         La micul dejun am avut iar papricaş şi un fel de porridge din mălai, pe care ei îl numeau „mămăligă”, apoi vinete umplute cu tocătură, o mâncare excelentă, cu numele de „impletata”1(Mem. De cerut, de asemenea, reţeta lor). Am mâncat în grabă, pentru că trenul pleca puţin înainte de opt, sau mai precis ar fi trebuit să plece, căci după ce am tras o goană şi am ajuns în gară la 7.30, am aşteptat în vagon mai bine de o oră, fără să pornească. Mi se pare că, pe măsură ce mergi mai spre răsărit, pe atât mai nepunctuale sunt trenurile. Cum or fi fiind oare în China?