Genul poveștii: Actiune / Dramă
Când responsabilitatea de pe umerii tăi crește, îți cauți refugiul și te adăpostești sub cele mai întunecate umbre ale trecutului tău. Din dușmani, cei pe care îi urăști îți devin prieteni, iar din...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Oricât de înalt ar crește un copac, frunzele sale cad întotdeauna la pământ.
Part1
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Lumea din zilele noastre e diferită. Mai rece, distanță și plină de ură decât niciodată. O lume absorbită de fierbânțelile iadului, în care diavolul stă la pândă pentru observarea fiecărei greșeli. Căci el știe. Oricât de mică ar fi aceia, în natura lui, omul își dorește răsplata de la cel vinovat. Ca-n cazul în care acea răsplată să însemne vărsarea de sânge – de ce nu? – totul să-l bucure și mai tare atât pe el cât și pe diavol.
Dar poate că istoria nu se va repeta. Poate că trecutul murdar al tatălui meu, al nostru, nu va continua să ne întunece mințile. Nu-i așa surioară? Astfel, mă ridic confuz – pe dispariția trupului tău cu sau fără de viață – în capul oaselor și-mi trec obosit mâinile prin părul brunet. Deși nu te-am găsit acolo, printre cei fără viață și chiar dacă medicul ne-a spus că tu nu mai ești, asta nu înseamnă și că-l cred sau simt că ai plecat din viața mea atât de curând.
Dar asta nu trebuie să știe nimeni. În plus, eu te simt în viață, surioară. Știu că nu ai murit!
Trist, alegând să mă prefac că am încredere în spusele medicului și că voi mărturisi adevărul tuturor celor care te-au cunoscut, îmi ridic leneș trupul pe saltea și-mi îmbrac pantalonii de blug în nuanță închisă. Apoi mă ridic în picioare și pe deasupra acestora îmbrac sacoul meu în aceiași nuanță, pe dedesubtul căruia voi purta o cămașă neagră, simplă, modestă și aproape la fel de întunecată ca sufletul meu golit de amintirile cu tine, golit de plecarea ta, sora mea.
Mi-e așa de dor de tine! Îmi lipsești atât de mult, D!
De îndată ce sunt gata, pășesc trist pe podeaua apartamentului și mă poziționez în fața oglinzii până-n podea privindu-mi propria reflexie. Sunt atât de trist, abătut și îngândurat încât nici o amintire cu tine nu mă poate face să zâmbesc din tot sufletul. Mă simt ca și când o parte din mine ar fi murit, iar eu aștept ca următoarea să cedeze și ea.
