Genul poveștii: Actiune / Dramă
Când responsabilitatea de pe umerii tăi crește, îți cauți refugiul și te adăpostești sub cele mai întunecate umbre ale trecutului tău. Din dușmani, cei pe care îi urăști îți devin prieteni, iar din...
Compasiunea pentru alții începe cu bunătatea pentru noi înșine – Pema Chodron
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Îl privesc cum zâmbește în colțul gurii acoperite de o minusculă mustață și se așează pe scaunul din fața mea, așezându-și capul în palma dreapta. Mă privește atât de atent și analizator, încât nu știu dacă mă va complimenta, caută ceva cu care să mă enerveze sau pur și simplu caută un motiv cu care să mă anunțe că problemele se vor agrava.
Plictisită și obosită total de reacțiile lui neașteptate în ultima vreme, îmi arunc plictisită ochii peste cap deși simt cum inima stă să-mi sară din piept. Aștept să spună ceva, însă-l pot vedea doar privind tăcut în jurul nostru asta deși pe fața lui se poate citi un singur lucru: nemulțumirea. E nemulțumit că e aici cu mine, nu? Am înțeles asta deja. Atunci de ce nu pleacă să mă lase naibii în pace, o dată pentru totdeauna? Nu e fratele...
— Voi fi direct, scurt și succint apoi ne vom ridica și vom pleca de aici! exclamă deodată, atrăgându-mi întreaga atenție pe chipul rece și distant ce pare a analiza tăcut oamenii din mica cafenea.
— Fără ceai? întreb confuză, lăsându-mi spatele să se lipească de spătarul scaunului și ochii lui să se mute rapid spre mine.
Expresia lui facială redevine cea de la început și atât de cunoscută mie, încât jur că-n aceste secunde mă simt ceva mai bine să-l revăd astfel. La naiba, pentru o secundă crezusem că acest tip a dispărut și a fost înlocuit de un prinț amabil, drăguț și chiar..., al naibii de sexi.
— Da Deniz, spune privindu-mă agitat, fără ceai, reia, confuzia din interiorul meu fiind una destul de mare. Jur că nu-l recunosc. Ce e cu atâtea stări și schimbări bruște de comportament? În plus, de ce-mi dă senzația că e gelos pe privirile celor de aici pe mine?
Dorindu-mi să nasc acele emoții și în acest monstru pe care-l cunosc destul de bine în ultimul timp, îmi trec înnebunitor de încet mâna prin părul șaten privindu-l pe brunet cum devine din ce în ce mai tensionat și astfel descopăr că da. Printr-o minune, sau poate o magie de la Dumnezeu, acest bărbat are și sentimente. Nu e doar un robot concentrat pe a mă închide cu orice preț.
— Perfect, atunci! rostesc zâmbind, așteptându-i orice replică acidă să nască și să mă lovească în plin, demonstrându-mi că atențiile și bunătatea lui nu sunt decât prefăcătorii bine puse la punct. Te ascult, reiau privindu-l fix.
— Sunt dispus să negociez cu tine, pentru mama ta! exclamă el, șocul punând stăpânire pe mine.
Constat cu surprindere nu doar că am avut dreptate, ci și că idiotul ăsta vrea să negocieze viața mamei mele și libertatea mea în aceste secunde... cruciale pentru orice ființă umană? Simt cum devin palidă la față, furia acaparându-mi fiecare nerv din corp asta în timp ce inima își reia ritmul alaret pe care l-a avut cam întreaga zi.
