Genul poveștii: Actiune / Dramă
Când responsabilitatea de pe umerii tăi crește, îți cauți refugiul și te adăpostești sub cele mai întunecate umbre ale trecutului tău. Din dușmani, cei pe care îi urăști îți devin prieteni, iar din...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Încrederea pe care mi-o oferă Alp este imensă, iar siguranța că mă va ajuta în privința fratelui meu e tot ceea ce aveam nevoie să știu. Așa că, deși mi-a fost destul d egreu să admit asta, totuși iată pot să cer și ajutorul unui alt om al legii decât tine, Ali.
Deși timpul s-a scurs asemeni nisipului printre degete, eu încă îmi amintesc totul. Mi te amintesc căci nu te-am uitat niciodată, frate. Nici pe tine, nici datorita față de tine sau mama noastră și nici cea față de țară. Așa că, hotărâtă să nu pic în capcanele dese întinse de soartă, de îndată ce s-a făcut dimineață am urcat la volan și am pornit grăbită către casa lor. A celor care sunt sigură că mi te-au luat.
Încrezătoare, pășesc spre casa dinaintea ochilor mei și-mi aranjez din nou geaca subțire în jurul trupului fiind sigură că astăzi vom avea din nou ceva de făcut ca într-o zi obișnuită pentru ei. Ca la imediata intrare în casă, să am parte de un prim șoc primă surpriză pentru ziua de azi.
— Să știi că nu-mi place deloc faptul că ai început să întârzii așa de mult în ultimul timp. Deniz! spune vocea femeii concentrate – la o primă vedere – pe laptopul din fața ei, eu oprindu-mă surprinsă chiar în mijlocul holului.
— Îmi pare rău, zic dându-mi două palme mintal în timp ce o privesc pe femeie cu ochii mici, dorindu-mi să o bat.
Ce naibii, cine se crede de-mi vorbește așa?! Nu sunt angajata ei, ci a idiotului de bărbată-su... La naiba!
— La fel cum îți pare și pentru că ai intrat încălțată? spune ea, ochii mei alunecând spre podea, realizând că are dreptate.
Ce naibii, cum de am uitat de pantofi? mă-ntreb confuză, o altă întrebare în schimb acaparând-o pe inițiala: cum de a știut ea asta?
— Eu..., încerc să mă scuz, dar ușa din spatele meu se deschide rapid, pașii cuiva simțindu-se îndreptându-se către noi.
O stare nefirească de confuzie amestecată cu teamă dar și curaj pune stăpânire pe mine, iar eu realizez că problemele mele abia dacă sunt pe cale să înceapă. Dar îmi scutur ușor capul venindu-mi în fire și-mi încrucișez brațele la piept, vocea lui auzindu-se chiar la câțiva pași de mine.
— Deniz, îmi strigă numele de parcă chiar n-aș ști cum mă cheamă, forțându-mă să-l înjur în gând, ești foarte matinală astăzi! exclamă la final, cuvintele sa provocându-mi greață. Totul bine? mă-ntreabă la final, forțându-mi ironia să apară la suprafață în timp ce trupul mi s erotește către bărbatul brunet cu trăsături atât de cunoscute ale lui: Kerem Saccin.
— Da, răspund zâmbind deși pe interior îmi vine să-l strâng de gât aici și acum, totul e bine, tată! exclam la final, acest simplu cuvânt provocându-mi inima să se strângă de nervi.
