Genul poveștii: Actiune / Dramă
Când responsabilitatea de pe umerii tăi crește, îți cauți refugiul și te adăpostești sub cele mai întunecate umbre ale trecutului tău. Din dușmani, cei pe care îi urăști îți devin prieteni, iar din...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Care ți-e cel mai mare păcat, omule? Încrederea? Amiciția oferită? Credința? Speranța? Sau poate... iubirea? Căci din punctul meu de vedere... din punctul tuturor celor din jurul meu de vedere, cel mai mare păcat e încrederea.
Eu am oferit-o de-a lungul tuturor anilor de școală, primind înapoi suferința. Apoi, am oferit-o după ce am părăsit școala de poliție și din nou am primit înapoi doar deziluzii. Și în cele din urmă, am oferit-o mamei și prietenei mele și din nou am primit ca și pedeapsă sfărâmarea tuturor credințelor mele.
Sigură pe ceea ce fac, pășesc spre micul bar al Saccini-lor. Să fii mamă, e greu? Să fii prietenă e dificil? Dar să fii eu... să fii în pielea mea cum e? Cum se simte suferința de a-ți vedea apropiații suferind din vina ta și din vina trecutului!?
— Oh, iat-o și pe fiica mea! Bun venit, Deniz! spune Kerem Saccin. Prima și cea mai importantă persoană - momentan - din viața mea.
Îl privesc în ochii aceia neexpresivi și goi și nu-nțeleg cum să reacționez. Să mă prefac în continuare că totul e ok, sau să pun punct o dată pentru totdeauna acestui joc de-a șoarecele și pisica ce mă epuizează deja?
— Bun găsit, tată! răspund schițând un zâmbet total fals și prefăcut, sperând ca alegerile mele să nu fie atât de proaste pe cât îmi doresc sau par la o primă vedere.
Știu și-mi amintesc trecutul. Nu sunt chiar atât de naivă încât să uit prin tot ce-am trecut ca să ajung aici. Atât de aproape de final și de ei, prosibilii ucigași ai familiei mele. Tocmai de aceea îmi și impun să continui investigațiile, căci altfel jur c-aș renunța în orice secundă și i-aș scuipa idiotului în față tot ce cred despre el.
— Diseară am o treabă pentru tine. Mustafa e pregătit? Întreabă Kerem, privindu-și angajații care se uită unul în ochii celuilalt mai confuz decât oricare dintre noi.
— Ce treabă? întreb direct, atrăgându-le rapid privirile curioase și fixe spre mine.
— O să vezi. Reprogramează-ți orice plan ai avea pentru diseară, Deniz! spune el și-l privesc cum pleacă din fața mea, lăsându-mă într-o umbră de întuneric...
Nu știu exact ce plănuiește Saccin-ul, dar știu ce voi face eu. Adică, voi discuta cu Ali și-l voi anunța să se pregătească de orice va avea de gând să facă monstru în cadrul căruia „lucrez" eu. Aceasta fiind și singura noastră șansă de a-l putea supraveghea non-stop. În plus, așa ne-am și înțeles din prima seară când s-a decis tot acest tărăboi.
****
Toată după-amiaza am petrecut-o ca de obicei, plimbându-mă după fundul Sacinn-ilor din jurul meu, prefăcându-mă că sunt de-a lor. Iar acum, verificând pe telefon ora și observând că în curând planul lui Kerem se va aplica iar eu încă nu am nici o explicație despre ce urmează să fac, sunt afară cu telefonul la ureche și-l sun de câteva minute bune deja pe Ali.
