Genul poveștii: Actiune / Dramă
Când responsabilitatea de pe umerii tăi crește, îți cauți refugiul și te adăpostești sub cele mai întunecate umbre ale trecutului tău. Din dușmani, cei pe care îi urăști îți devin prieteni, iar din...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
După plată și răsplată
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Entuziasmată, verific continuu ora de pe telefon și pornesc motorul mașinii personale. Zâmbesc atunci când văd că timpul întâlnirii este gata și calc pedala de accelerație. Chiar dacă a trecut un întreg an de zile, nimic nu s-a schimbat de fapt.
Fiind la volan aud telefonul sunând scurt semn că tocmai am primit un mesaj. Așa că știu deja ce conține chiar și fără să-l citesc. E locația întâlnirii așa că nu trebuie să-mi fac foarte multe griji, ci doar să mă concentrez pe a ajunge acolo mai repede.
După un drum de maximum 45 de minute, opresc mașina într-un loc ferit de ochii curioșilor și cobor atunci când văd semnalele date de farurile mașinii celui cu care mă întâlnesc aici. Îmi verific machiajul în oglinda de deasupra mea, îmi aranjez șapca pe cap și cobor din autoturismul personal. Un Logan roșu, model vechi.
Intru în clădirea din fața mea, apoi încerc să urc treptele ignorând total liftul ce duce sus. Oricum ar fi, el nu mă va duce la locația exactă. Nu? Pășesc încrezătoare pe trepte în sus, iar când deschid ușa de culoare neagră din fața mea, un zâmbet larg, de aproape învingătoare îmi acaparează întreg chipul.
— Domnule comandant?! spun scurt, oprindu-mă la câțiva pași de bărbatul din penumbra din fața mea, care doar stă acolo și mă privește tăcut.
Nu știu ce simte, ce face sau ce vrea de la mine mai exact, însă știu că mă ajută. Nu mă va lăsa niciodată baltă, la fel cum știu și că e la fel de fericit ca și mine, că suntem din nou față în față. Și de data asta, eu nefiind nici după gratii și nici cu o armă ațintită spre fața lui.
Pășește spre mine desfăcându-și brațele mari în întâmpinarea mea, iar zâmbetul meu se lărgește. Pășesc spre el mai încrezătoare și plină de speranță ca niciodată, chiar și decât în ziua luării acelei decizii și îl îmbrățișez pe comandantul și cel mai bun prieten al meu din Academie. Comisarul Ali Deniz Şadoğlu. Blondul nesuferit din ziua ceremoniei.
— Chiar am crezut c-o să tragi, în ziua absolvirii! spune privindu-mă sceptic, cu o sprânceană ridicată, iar eu îi zâmbesc.
— Încă nu am o țintă așa de bună, răspund ridicând din umeri, în plus, am făcut totul ca să pară credibil. Mi-a ieșit? zic eu, iar el râde și mă îmbrățișează din nou.
