Genul poveștii: Actiune / Dramă
Când responsabilitatea de pe umerii tăi crește, îți cauți refugiul și te adăpostești sub cele mai întunecate umbre ale trecutului tău. Din dușmani, cei pe care îi urăști îți devin prieteni, iar din...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Se spune că trecutul poate fi de mai multe feluri. Dur, rece, implacabil, de neuitat, plin de amintiri. Eu știu doar că trecutul poate fi caracterizat doar prin faptul că e plin de amintiri dure, reci, secăitoare care m-au lăsat fără voință în toți acești ani.
Am obosit. Mă simt istovită după toți acești ani în care nu am reușit să ajung la nici un numitor în care să văd că faptele mele au un rezultat. De aceea mă și gândesc uneori, rareori ce-i drept că poate nu ne-a fost scris să ne mai întâlnim vreodată. Sau poate că acea zi încă nu a venit. Dar când va veni, frate drag? Pur și simplu, când?
Durerea din sufletul meu mi-a împietrit cumva inima și știu că această „rană" nu se va vindeca niciodată în viitorul apropiat fără tine și cu atât mai mult cu cât observ mereu că se răspândește destul de repede și violent în mama noastră, Mehmo. O rănesc intenționat dar fără să am acest obiectiv, frate. Cum e posibil așa ceva? Nu știu.
Alarma ceasului – de această dată – mă trezește ca din morți, iar eu sar panicată din somn realizând inevitabilul: la naiba, am întârziat! Și ca problema să fie completă, în zilele din urmă se pare că am ignorat cam mult slujba mea de la casa Saccinilor. Minunat, Deniz! realiz cu uimire. Acum ce vei face să rezolvi asta?!
Cu aproape viteza luminii, cobor rapid din pat urmând să intru la duș. Micul meu dejun s-a dus deja naibii în secunda în care am dormit mai mult decât ar fi trebuit, iar mama va trebui să-nțeleagă acest lucru așa cum și eu va trebui să găsesc repede o cale prin a-i spune ce, dar mai ales de ce fac asta.
De îndată ce sunt gata, cu un picior încălțat și celălalt încă luptându-se cu șoseta asta nenorocită ce nu vrea nicicum să intre, aud vibrato-ul scurt al telefonului de pe noptieră. Așa că iată-mă agitată ca un sifon cum încerc să fac trei lucruri deodată: să gândesc, să mă-ncalț și să verific mesajul pe care-l consider a fi important.
Dar când văd că nu reușesc să fac asta, renunț la a mai gândi și termin cu încălțatul ciorapului ăstuia nenorocit apoi ridic telefonul și citesc mesajul lui Ali:
„Deniz, a intervenit urgent o problemă și trebuie să ne vedem. Dacă vii la secție, ai grijă să nu fii observată, iar dacă nu, anunță-mă să vin după tine. Trebuie să-ți arăt ceva. "
Confuză, mă așez pe pat formând numărul lui de telefon și dau apelare. Indiferent ce o fi, drumul meu de după ieșirea din casă nu trebuie să fie altul decât casa Saccinilor. Așa că de ce insiști să mă oprești Ali, când știi foarte bine de ce am decis să intru în casa respectiv lumea lor?!
— Care e urgența aia Ali, eu am treburi mai importante de rezolvat decât o „problemă" iscată peste noapte, știi? rostesc de îndată ce blondul se catadicsește să răspundă după cel de-al treilea apel.
