De două ori... tu - VOL 1 -

CAPITOLUL 9 - PRIETENII LA NEVOIE SE CUNOSC - PART 2

Când ajungem în fața blocului, iar Reece oprește motorul, îmi pot auzi evectiv inima  batând cu putere în piept.

Din nu știu ce motiv, sunt incredibil de agitată, dar nu e din cauza bărbatului care acum mă fixează cu îngrijorare.

― Hei, spune pe un ton blând, în timp ce scoate cheile din buzunar. Ce se întâmplă?

Înghit în sec, urmând să îmi trec o mână peste față, încercând să îmi controlez emoțiile care stau să explodeze în mine.

― Să nu îmi spui că ți-e frică de motociclete, că nu te cred, chicotește Reece, încercând să îmi ridice puțin moralul.

― Nu, nu e asta... spun, dar parcă nu îmi mai recunosc vocea.

O senzație de panică îmi crește mai mult în piept parcă pe moment ce trece, de parcă m-aș afla în prezența pericolului.

Îmi răsucesc capul pe toate părțile, privind în jur, încercând să îmi dau seama dacă e cineva prin apropiere care mă privește. Căci senzația pe care o am mă face să mă simt de parcă sunt urmărită.

E absurd.

― Adriana, spune Reece, îngrijorat. Ce se întâmplă?

Îmi ridic privirea în ochii lui și, cumva, reușesc să îmi recapăt controlul.

― Sunt bine, Reece. Nu e nimic. Sunt doar obosită.

Bărbatul pare să mă creadă, căci zâmbește înțelegător și nu mai insistă cu întrebările.

Mă conduce răbdător până în dreptul ușii apartamentului meu, apoi îmi urează noapte bună, înainte să își ia talpășița. Iar acum că am rămas singură, senzația de pericol își face din nou apariția.

Reușesc cu greu să las garda jos, să încetez să mă uit peste umăr și să intru sub duș.

Apoi, când abia reușesc să mai stau în picioare, apuc rapid ceva la întâmplare cu care să mă îmbrac. O pijama compusă dintr-o bluză albă, subțire cu mâneci lungi și niște pantaloni pufoși, roz. Picioarele îmi sunt goale, iar părul e încă ud, dar nu cred că voi rezista să mai stau să mă ocup de el înainte să cad lată de somn.

Mă întind în pat, sperând că oboseala va face mai ușor să adorm, având în vedere că senzația de pericol e încă acolo.

Și sunt pe cale să adorm, când o voce scăzută mă face să tresar puternic, neștiind dacă e reală sau mintea mea îmi joacă din nou feste.

― Ești atât de frumoasă când dormi...

Aterizez pe podea din cauza șocului care m-a făcut să zbor din loc.

Privesc rapid în toate direcțiile, iar umbra pe care o zăresc pe partea cealaltă a patului mă face să strig de groază.

Cineva e în apartamentul meu. Și sunt sigură că nu e Reece. El a plecat imediat după ce m-a adus înapoi.

― Uită-te la tine... spune persoana, iar eu îmi adun toată forța de care dispun să mă ridic din locul în care am rămas blocată și să zbor în direcția ușii, ieșind atât de repede încât ai spune că apartamentul a luat foc.

Ajung în holul mic, continuând să mă îndepărtez de ușă până când mă lovesc cu spatele de bara de lemn de la scări.

Ușa apartamentului de lângă al meu se deschide imediat, iar Samuel iese cu o expresie confuză.

Arunc o privire asupra lui își realizez că mă fixează insistent.

― Ce se întâmplă? întreabă pe un ton serios, iar eu nu sunt sigură dacă ar trebui să vorbesc cu el.

Dar realizez că, dacă nu spun ceva, nu voi mai avea curaj să intru înapoi în apartament.

― Cineva e... Cineva e înăuntru... șoptesc și abia acum realizez că plâng.

Din vocea mea se înțelege imediat panica, iar Samuel își mărește ochii, urmând ca, fără să mai scoată un cuvânt, să dea buzna în apartamentul meu, inspectând fiecare colțișor.

Nu îmi vine să cred că face asta, neavând nici cea mai vagă idee despre chestia în care se bagă. Poate e vorba de cineva periculos.

― Ți-a făcut rău? întreabă imediat când observă că îl urmez, fiind îngrijorată pentru el.

Măcar îl pot avertiza dacă văd ceva când el nu e atent.

― Uhm, nu... spun, luată prin surprindere de implicarea lui. Dar era lângă mine când dormeam. M-a trezit când mi-a vorbit.

Samuel se răsucește în direcția mea, parcă și mai îngrijorat.

― Ai recunoscut vocea? E cineva pe care cunoști?

Clatin imediat din cap. Și așa e. Nu am recunoscut persoana. Doar i-am văzut umbra, pe partea cealaltă a patului.

Toate luminile sunt acum aprinse, iar Samuel a verificat fiecare încăpere.

― Nu e nimeni aici, spune după minute lungi, iar eu îmi trec mâinile prin păr, stresată.

― Nu sunt nebună... Sunt sigură că cineva era aici. L-am văzut lângă pat, dar era prea întuneric ca să văd cum arată.

Samuel se duce din nou în dormitor, verificându-l pentru a doua oară. Dar nu e nimeni aici.

Se duce în dreptul ferestrei de lângă pat și, atunci când trage ușor de mâner, fără să îl răsucească mai întâi, mi se taie respirația.

― Dacă ar fi să mă iau după expresia de pe fața ta, bănuiesc că nu ai fost tu cea care a deschis-o, mormăie cu o voce răgușită. Nenorocitul...

― A intrat pe fereastră, spun și realizez că nu e o întrebare.

― Și tot pe aici a fugit, probabil.

Mă lipesc de peretele din spatele meu, simțind cum mi se înmoaie picioarele, iar Samuel se apropie imediat de mine, prinzându-mă de umeri înainte să mă prăbușesc.

― Respiră, Adriana. Nu o să îți facă nimeni rău.

Mă las în jos, scurgându-mă pe podea, iar Samuel îngenunchează imediat în fața mea, fixându-mă atent.

― Sunt eu aici. Nu te las singură. Dacă ți-e teamă, pot rămâne cu tine.

Îl fixez atentă, dar chipul îi e încețoșat din cauza lacrimilor din ochii mei.

― Hei... vocea lui se îndulcește în timp ce își trece mâna peste umărul meu, masând-l ușor. Adriana, ești în siguranță acum. Sunt aici, nu îți va face nimeni rău, ok?

― Sam... A intrat cu ușurință pe fereastra pe care sunt sigură că o închisesem. Poate o va face din nou!

― Dacă va încerca, va avea de-a face cu mine. Cu siguranță nu mă cunoaște dacă a avut curajul să se apropie de locul ăsta.

Zâmbetul lui care parcă spune "Sunt un tip rău și pot mușca pe oricine" mă face să chicotesc involuntar.

La fel ca și Reece, nu cunoaște modestia.