De două ori... tu - VOL 1 -

CAPITOLUL 14 - ÎNAPOI ACASĂ - PART 1

Încă din momentul în care Katerina mi-a povestit de viermele cu care sunt logodită, am decis să mă descotorosesc de inelul care parcă începea să îmi ardă pielea cu fiecare secundă în care rămânea acolo.

Aș fi vrut să îl ard undeva, să îl topesc până când nu mai rămânea decât o bucată de metal din care nu se înțelege nimic. Dar a trebuit să mă mulțumesc doar aruncându-l pe fereastră.

Mă gândesc la Samuel. Prin câte a trecut ca să o protejeze pe femeia asta. Să îl protejeze pe Kiril. Câte a sacrificat, în ciuda faptului că nu a încetat să mă iubească. Și, spre deosebire de discursurile lui Martin, vorbele lui Sam au avut un adevărat impact asupra mea. I-am simțit durerea. I-am simțit iubirea. Nu erau vorbe goale.

Acum, când mă gândesc la cum mă înduioșam în fața nenorocitului care îmi vorbea de parcă eram cel mai prețios lucru din lume pentru el, îmi provoacă greață.

Cu greu am reușit să mă desprind de Samuel, după ore întregi în care am stat împreună pe canapea și am vorbit despre lucruri obișnuite, lucruri frumoase. Lucruri care îmi mai luau gândul de la tot ceea ce se întâmplă.

Zâmbesc ușor atunci când mă întorc în apartamentul meu, realizând că, în ciuda faptului că nu îmi amintesc totul, atracția pe care o simt față de el e reală. Samuel îmi place mult. Practic m-am îndrăgostit pentru a doua oară de el.

Aprind lumina în sufragerie și simt cum un curent electric îmi străbate corpul atunci când privesc în direcția canapelei.

Rămân paralizată în fața persoanei din apartamentul meu, neștiind cum ar trebui să reacționez.

Ar trebui să strog după ajutor, știu că așa ar trebui, dar din nu știu ce motiv, simt cum vocea îmi piere. Nu reușesc să scot un sunet.

― Bună, iubire...

Martin e în fața mea, în carne și oase, zâmbind de parcă totul ar fi în regulă. De parcă aș fi încă în New York, neștiutoare.

Se apropie de mine, gest care mă face să simt cum mi se taie respirația.

Fac un pas înapoi, terorizată, dar asta nu pare să îl descurajeze.

Ajunge la un centimetru distanță de mine, parcă absorbind tot aerul din încăpere. Nu pot să respir. Groaza pe care mi-o provoacă e incredibilă.

― Ce cauți aici? găsesc puterea să îl întreb după minute lungi de liniște, iar zâmbetul lui lejer e dezgustător.

Cum se poate purta în felul ăsta, atât de natural, știind ce a făcut?

Acum realizez că el era și data trecută în apartamentul meu. Probabil el a fost și la cursa aceea, respirându-mi în ceafă și vorbind.

E un obsedat nenorocit!

― Am venit să te iau acasă, iubito. Nu e evident? Locul tău e cu mine.

Mă împing mai mult în peretele din spatele meu, parcă încercând să intru de tot în el.

― Ești nebun de legat dacă ai impresia că o să vin cu tine.

I-aș spune că știu totul. Că știu ce a făcut. Ce i-a făcut Katerinei. Dar mi-e teamă de ceea ce poate face dacă îl enervez.

― Nu ai de ales, Adriana, îmi spune pe același ton calm în timp ce își trece o mână prin părul meu, făcându-mă să icnesc ușor. Shh, face, ducându-și un deget la buze. Nu ai vrea să înrăutățești situația. Vei veni cu mine, sau îți promit că te voi face să regreți. Sunt multe moduri prin care te pot face să regreți.