De două ori... tu - VOL 1 -

CAPITOLUL 12 - DEZVĂLUIRI - PART 2

Nu reușesc să mă calmez.

Îl lovesc cu putere peste față, făcându-l să aterizeze pe spate, apoi, parcă instinctiv, mă urc deasupra lui, privindu-l în timp ce încearcă să își recapete suflul și îl lovesc din nou înainte să reușească. Și din nou. Și din nou.

Îl lovesc până când îmi prinde mâinile cu ale lui și mă blochează, ridicându-se odată cu mine și răsucindu-mă cu spatele la el, ținându-mă pe loc.

Plânsetul meu e atat de puternic încât a devenit silențios. Plâng fără să scot un sunet.

― M-ai abandonat! exclam cu ultima fărâmă de putere pe care o am. Spui că m-ai iubit, dar după ce mi-ai distrus viața, după ce TU mi-ai distrus viața, m-ai abandonat complet!

Când mă opresc din vorbit, îl pot auzi cum plânge. Tare.

Samuel mă strânge cu putere la piept, refuzând să îmi dea drumul în ciuda faptului că mă zbat precum un pește pe uscat.

― Încă din ziua aia, nu a trecut un minut în care să nu mă gândesc la ce ți-am făcut.

Tremură puternic, dar durerea lui nu reușește să ajungă la furia pe care o simt.

― Trebuie să mă asculți, scumpo... Sunt lucruri pe care nu le știi. Trebuie să mă asculți.

Mă smucesc cu forță din strânsoarea puternică, zburând din loc, vrând să stau cât mai departe de el.

― Nu trebuie să ascult nimic! Nimic din ceea ce vine de la tine! Ești un mincinos și un nemernic!

Mă clatin pe picioare, dar, cumva, reușesc să mă sprijin de perete înainte să mi se facă rău. Nu îmi vine să cred că se întâmplă asta. Nu îmi vine să cred că Samuel mi-a făcut asta.

― Ana...

― Cum se face că suntem amândoi aici? întreb, rămânând fără aer. Dacă ne-am cunoscut în New York, cum se face că am ajuns amândoi în același bloc de apartamente în Charlotte? E o coincidență prea mare.

Îl văd cum se albește la față, expirând prelung și clătinându-se de parcă e pe cale să leșine. Și realizez.

― E mâna ta aici? M-ai urmărit sau ce? Dumnezeule, ce fel de maniac ești?

― Ana, trebuie să mă asculți! Motivul pentru care te-am urmărit, pentru că da, adevărul e că am făcut-o, a fost doar ca să mă asigur că ești în siguranță. Dar nu e cum crezi tu. Nu știi toată povestea, scumpo...

― În siguranță? izbucnesc eu, de-a dreptul șocată. Ultima oară când am verificat, tu erai cel mai mare pericol din viața mea. De ce anume ar fi trebuit să mă protejezi tu?

Nu răspunde, deși pot vedea că încearcă să spună ceva. Expresia lui îmi dă de înțeles că e terorizat de discuția asta.

― Ce naiba ai făcut? Aparent te cunoaște tot orașul, deci ești în Charlotte de multă vreme. Cum se face că am ajuns în același loc? E imposibil să fi nimerit aici din întâmplare.

― Am urmărit activitățile tale online. Doar atât, Adriana. Voiam să știu ce e cu tine. Nu putusem pur și simplu să te uit, dar nu puteam nici să mă întorc. Așa că, atunci când am descoperit că îți cauți un apartament într-un alt oraș, am vorbit cu...

Reece. Nu e nevoie să termine. A vorbit cu Reece.

Acum înțeleg. Acum se explică faptul că Reece a fost singurul care a acceptat să închirieze un apartament unei persoane pe care nici măcar nu a întâlnit-o încă în persoană.