CAPITOLUL 13 - DIN IUBIRE - PART 1

390 49 17
                                    

Katerina se așază lângă mine cu un zâmbet micuț, trist, iar eu mă răsucesc ușor în direcția ei, neștiind ce să spun.

― Katerina... Ce se întâmplă?

Femeia își trece o mână peste frunte, evident stresată înainte să tușească ușor de parcă vorbele i-ar rămâne blocate în gât.

― Din câte am înțeles, Sam ți-a spus multe. Dar bănuiesc că nu știi unde încap eu în povestea asta, nu-i așa?

Clatin din cap, trăgându-mi ușor nasul. Am rămas fără lacrimi. Am plâns atât de mult încât sunt ferm convinsă că nu îmi mai rămân alte lacrimi de vărsat.

― Noi două am fost prietene bune în trecut. Ne cunoaștem cam din aceeași perioadă în care l-ai cunoscut pe Sam. În perioada aia, eram eu vecina lui. Când a început să iasă cu tine, iar tu îl vizitai pe acasă, uneori veneam și eu pe la voi. Apoi, de cele mai multe ori, ne vedeam la curse. Pe afară, era nebunie curată. Perioada aceea îmi lipsește mult.

O privesc cu confuzie, simțind cum capul stă să îmi explodeze.

― Sam a ținut din tot timpul mult la mine. Avea mereu instinctul ăsta de a mă proteja de parcă eram surioara lui, știi? Noi trei eram inseparabili.

O ascult cu atenție în timp ce povestește, iar tonul moale și liniștitor pe care îl folosește reușește să mă mai calmeze puțin în ciuda faptului că tot ce îmi doresc e să urlu.

― Dar, atunci când tu l-ai întâlnit pe Martin, pentru că părinții tăi au insistat să ți-l prezinte, lucrurile au început să se complice. Tatăl tău nu il suporta deloc pe Sam, Ana. Încerca în toate modurile să îi facă rău. Să îl bage în belele. Dar el nu voia să renunțe la tine. Iar asta îl punea în pericol, având în vedere stilul lui de viață. Așa că, pentru a îl apăra, tu i-ai cerut să stea departe. Nu pentru că nu îl iubeai, ci pentru că îl iubeai prea mult. Voiai să îl eliberezi de toată drama aceea. Când Sam se pregătea să se mute în Charlotte, Martin a venit la el. Eram și eu acolo. I-a spus că, dacă se întoarce, dacă nu te lasă în pace, îmi va face rău mie. Mă va băga în belele pentru faptul că luam parte la curse ilegale, iar Kiril ar fi rămas singur. Copilul nu era nici măcar încă născut. Așa că Samuel a intrat în panică și m-a luat cu el. Martin știa că Sam ținea la mine și voia să profite de slăbiciunea asta ca să câștige. Și a stat departe. Amândoi am stat departe de tine.

Dumnezeule mare! Nu reusesc să respir! Îmi acopăr mâna cu palma în încercarea de a înăbuși icnetul de șoc.

― Martin ți-a amenințat copilul? Dumnezeule!

― De asta Sam a încercat să stea departe. Îi era frică de ceea ce putea face Martin. Credea că nenorocitul te iubea cu adevărat, ceea ce l-a convins că poate era mai bine să nu intervină, în ciuda faptului că te iubea la nebunie, Ana. Nu ai idee cât a suferit. Apoi, după câțiva ani, tu ai început să îl suni. Erai disperată. Atât eu, cât și Sam am aflat că Martin era abuziv cu tine și îți era frică să te aperi. Samuel a luat-o razna. Era pregătit să îl omoare pe Martin. Am venit amândoi aici, dar înainte ca Sam să acționeze, a trebuit să îi spun ceva. Un adevăr crunt despre nemernicul ăla. Despre ceea ce putea face. I-am povestit despre... Tatăl lui Kiril. Ana... Martin este tatăl lui Kiril.

Pentru o clipă, ma simt de parcă pământul s-ar desface sub mine și m-ar înghite cu totul, dar brațele Katerinei mă cuprind și mă țin strâns, împiedicând-mă să mă prăbușesc de tot.

Îmi las privirea în pământ, terorizată.

― Te-a...? întreb, dar nu reușesc să termin fraza.

E prea mult de conceput.

― Da. Nenorocitul ăla obișnuia să fie abuziv cu fiecare femeie pe care o prindea. Samuel a înnebunit atunci. Te-a luat de acolo, voia să ne țină pe amândouă departe de nenorocit. Dar s-a terminat urât. Martin l-a făcut să provoace accidentul în care ți-ai pierdut memoria, apoi a explodat haosul. Eram amândoi complet distruși. Toată povestea asta ți-a distrus viața. Apoi Martin a început să amenințe în mare. Ne era și nouă frică de el. Pe mine m-a amenințat cu moartea, pe Sam cu pușcăria, pentru accident. A trebuit să fugim. Dar Sam s-a asigurat că Martin nu îți va mai face vreodată rău. Că nu îmi va face mie rău. A instalat programe de urmărire pe dispozitivele lui, îl urmărește de atunci. Dacă făcea ceva ce nu trebuia să facă, Sam ar fi știut. Și l-ar fi ucis, cu riscul de a își distruge complet viața. Martin a promis să nu te mai rănească vreodată după accident. A promis și că va sta departe de Kiril, dar de asta nu s-a ținut. Încă îl vizitează. Iar dacă încerc să îl opresc, poate oricând să îi spună chestii lui Kiril. Să îl întoarcă împotriva mea. Să îl facă să se teamă de mine. Practic îmi poate lua copilul. Iar nici eu, nici Sam nu vrem să provocăm un război care să îi facă rău micuțului. De asta îi permit să îl vadă, din când în când. Căci știu că nu va rămâne mult prin preajmă. Vine și pleacă.

Când îmi ridic privirea în ochii ei, observ că plânge. Ochii îi sunt umflați, roșii. Buzele îi tremură.

O îmbrățișez imediat, simțind cum mi se frânge sufletul.

― Nu îmi vine să cred. Nu am putut face nimic pentru tine, Dumnezeule. Am stat cu animalul ăla fără să știu ce îți făcuse!

Katerina mă înconjoară la rândul ei cu brațele, strângându-mă cu putere.

― După accidentul tău, Sam aflase că voiai să te muți în alt oraș. M-am întors în New York, singură de data aceea, fără Sam, pentru câteva zile pentru a vedea cum se poartă Martin. Îmi era teamă că îți va face rău dacă află că vrei să fugi. Am stat prin preajmă, atentă să nu mă observe, apoi am plecat împreună cu tine spre Charlotte. De asta eram amândouă în autocarul ăla. Voiam atât de mult să te văd din nou, chiar dacă tu nu mă recunoșteai.

O strâng mai tare în brațe, simțind afecțiunea din vocea ei, chiar dacă amintirile nu ies la suprafață. Reușesc să percep iubirea pe care Katerina mi-o poartă.

― Dumnezeule... Simt că îmi stă inima, mormăi, de-a dreptul șocată de toate conversațiile astea.

― Realizez cât de greu trebuie să îți fie. Dar vreau să știi o chestie: În ciuda tuturor lucrurilor care s-au întâmplat, Samuel nu a încetat niciodată să te iubească. Iubirea pe care ți-o poartă e infinită. Acum e alegerea ta ce vei face în continuare, dar îți spun că, dacă îi oferi șansa să fie lângă tine, căci vrea să fie lângă tine, nu vei regreta vreodată. Tot ce a făcut, a făcut din iubire, Ana.

De două ori... tu - VOL 1 - Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum