De două ori... tu - VOL 1 -

CAPITOLUL 12 - DEZVĂLUIRI - PART 1

Nu am reușit să aștept finalul cursei, mintea mea fiind mult prea răvășită. Întreg corpul îmi tremură și nu se oprește nici măcar în momentul în care ajung acasă, pentru că nu mă simt în siguranță nici aici.

Înainte să plec din NY, singura mea preocupare era să îmi recuperez amintirile. Migrenele și viziunile pe care le aveam mă dădeau peste cap, făcându-mă să îmi pun întrebări care ajunseseră să mă aducă în pragul disperării.

Acum sunt atât de amorțită, nu reușesc să mă concentrez pe ce ar trebui, nu reușesc să scap de senzația că sunt într-un loc periculos.

Sunt două opțiuni: Fie cineva mă urmărește, iar întâmplarea cu străinul din apartamentul meu era reală, la fel ca ceea ce s-a întâmplat mai devreme, ori o iau razna, iar toate astea sunt doar alte halucinații.

Nu ar fi trebuit să părăsesc niciodată New York-ul. Ar fi trebuit să rămân acasă.

Lacrimi de frustrare îmi curg pe obraji în timp ce analizez obsesiv fiecare colț din apartamentul meu, asigurându-mă că sunt singură. Sunt paranoică și mă tem de orice sunet. Nu știu cum voi face să mai rezist aici.

Katerina a încercat să mă sune de șase ori, dar i-am ignorat apelurile de fiecare dată. Pun pariu că acum e îngrijorată, iar senzația de vinovăție mă ucide.

Dar nu vreau să văd pe nimeni acum. Vreau doar să fiu singură. Să îmi fac ordine printre gânduri, dacă a mai rămas ceva întreg.

Îmi amintesc de Samuel și răsuflu zgomotos, încercând să scap de senzația că omul ăla mă cunoaște dinainte. Că îl cunosc dinainte.

Nu pot avea încredere în mintea mea. Poate că nici senzațiile astea nu sunt reale. Nu au un sens.

Câteva bătăi ușoare se aud brusc în ușă, iar eu tresar, simțind cum îmi stă inima în loc, dar apoi aud vocea lui Samuel.

― Ana, deschide ușa.

La naiba cu numele ăsta!

Izbucnesc, urmând să mă îndrept spre ușă și să o deschid larg, fixându-l pe Samuel cu o privire furioasă.

― Cine naiba te crezi? urlu la el, luându-l prin surprindere. Nu îmi spune așa, nu îmi poți spune așa, la naiba!

Sunt complet scăpată de sub control.

Samuel întră, în ciuda faptului că nu i-am spus să o facă și mă cuprinde rapid, trăgându-mă în brațele lui.

Lacrimile continuă să îmi curgă precum o cascadă, făcându-mă să mor de rușine pentru faptul că mi-am pierdut controlul în fața lui.

― Hei... Liniștește-te, micuțo, îmi spune, trecându-și mâna prin părul meu. Katerina mi-a spus că nu ești bine. Te-a văzut fugind de acolo. Plângeai. Ce se întâmplă, Ana?

― Nu îmi mai spune așa! strig din nou, dar strânsoarea lui parcă devine mai puternică. Nu te juca cu mintea mea...

― Spune-mi ce se întâmplă... Ai încredere în mine, te rog.

Mă trag un pas în spate, fixându-l cu privirea și întâlnesc ochii aceeia negri, frumoși, sinceri. Mă privește cu îngrijorare.

― Simt că o iau razna. Eu... Pot jura că te cunosc. Că te cunosc dinainte de toate astea. Și apoi... Chestiile ciudate care mi se întâmplă.

Samuel mă apucă de mâini, urmând să le strângă într-ale lui și să le apropie de buze. Îmi sărută degetele.

― Știu. Ana... Știu. Trebuie să vorbim.

Clatin din cap, dar nu pentru ceea ce spune, ci pentru felul în care continuă să îmi spună "Ana". Mintea mea e amorțită.

― Nu reușești să scapi de senzația că mă cunoști. E un motiv pentru asta.

Mă convinge să mă așez pe canapea împreună cu el și îmi ridică bărbia, folosindu-și degetele, făcându-mă să îl privesc.

― E... E incredibil de greu să îți spun asta, pentru că știu că tu nu îți amintești nimic.

Inima mi se strânge dureros în piept în timp ce vorbește, iar ceva înăuntrul meu urlă cu toată puterea să fug acum, înainte să fie prea târziu. Dar nu reușesc să mă mișc din loc. Rămân blocată în fața lui, în fața cuvintelor pe care le spune.

― Noi doi ne cunoaștem de mult, prăjiturică. Ne-am cunoscut în ultimul tău an de liceu. Știu că îți amintești foarte puțin din perioada aceea.

Capul începe să mi se învârtă cu viteză, iar stomacul mi se întoarce pe dos.

Frânturi din viziunile mele se întorc, amețindu-mă, aruncându-mă într-un ocean de durere.

Era el. Bărbatul din viziunile mele. A fost mereu el. Acum vocea aceea devine clară, evidentă. Îmi amintesc de curse. De motocicleta pe care el mi-o reparase.

Scot un icnet de șoc, trăgându-mă din strânsoarea lui și sărind ca arsă de pe canapea, îndepărtându-mă de locul în care e așezat până când ajung să mă lovesc de perete.

― Cum e posibil?

Ochii îi sunt înlăcrimați, pot vedea durerea din spatele lor, dar nu reușesc să mă concentrez pe nimic altceva decât pe șocul de care am parte.

― Te-am iubit mult, Ana... Dar tu nu ai fi putut niciodată să rămâi cu mine. Nu mai pot ține asta în mine. Să te văd zilnic... E prea mult. Trebuie să știi. Ai dreptul să știi.

Îmi duc mâinile la cap, simțind durerea care mă cuprinde în timp ce câteva imagini îmi apar în minte, dezvăluind o altă amintire pe care o uitasem.

"Adriana! Tu nu vei mai ieși cu băiatul ăla!"

Mama strigă cu putere la mine, iar chipul ei este atât de roșu încât mă tem că va leșina dintr-un moment în altul.

"Uită-te la tine! Arăți ca o drogată! De fiecare dată când ești cu el, te întorci acasă fiind o altă persoană! Băiatul ăsta te va distruge!"

Sunt adusă înapoi la realitate de brațele lui Samuel care mă cuprind înainte să cad la pământ.

Nu reușesc să respir, iar corpul îmi tremură din ce în ce mai mult.

― Cum e posibil? continui să întreb pe un ton atât de răgușit încât mă sperie.

― Nu am putut fi cu tine, Ana. Nu pentru mult timp. L-ai cunoscut pe Martin Price. Nu știu exact ce s-a întâmplat între voi doi, dar tu voiai doar să scapi de gura părinților tăi, așa că ai rămas cu el. Maică-ta l-a adorat mereu pe idiotul ăla. Dar tu... Tu nu știi multe, Ana... Nu știi.

Lacrimile îi curg pe obraji în timp ce vorbește, dar nu reușesc să îl consolez.

Sunt pe cale să încerc, totuși, când o altă amintire își face simțită prezența, lovindu-mă cu puterea unei tornade.

"Nu o aduc înapoi!"

Sunt speriată. Întorc capul în direcția lui Samuel, văzându-l atât de nervos. Nu a fost niciodată atât de nervos.

Conduce cu viteză mare. O viteză incredibil de mare. Pentru o clipă simt durere. Apoi nimic.

Propriul meu strigăt de spaimă mă readuce înapoi la realitate.

Samuel e lângă mine, dar simpla lui prezență mă face să vreau să urlu de groază.

― Ai fost tu! strig, simțind cum totul se sfărâmă înăuntrul meu. Tu ai provocat accidentul!