Șoaptele trandafirilor

Capitolul IV

Sabrina simţi strânsoarea lui Morgan înteţindu-se pentru o secundă neîndurătoare, de parcă nici măcar ameninţarea morţii nu era suficientă pentru a-1 convinge să o elibereze.

Dacă nu ar fi fost ţintuită locului de ochii lui de un verde fumuriu, Sabrina ar fi văzut schimbul de priviri disperate dintre oamenii săi. Ranald o putea elimina pe Elizabeth Cameron cu nu glonţ, dar dacă degetul ei zvâcnea, pur şi simplu, pe trăgaci, clanul MacDonnell nu doar că ar fi pierdut o căpetenie, dar ar fi rămas şi fără omul care mai ţinea rămăşiţele lui împreună. Un preţ prea mare chiar şi pentru o cină îmbelşugată precum cea oferită de Cameron.

Morgan luă decizia pentru ei.

Privind drept înainte, eliberă încheieturile Sabrinei şi ridică mâinile. Apoi îşi săltă trupul masiv cu o agilitate măsurată. Sabrina rămase întinsă pe podea, fascinată de postura lui arogantă şi de grimasa lipsită de regrete a buzelor sale. Începea să se întrebe dacă destinul ei era să îşi petreacă viaţa la picioarele acestui bărbat. Abia atunci văzu pistolul placat cu perle care îl împungea m gât.

- Orice ca să fac pe plac unei doamne, spuse el, îndrăznind să afişeze un zâmbet trist.

Tatăl ei îşi puse palmele pe masă, arătând mai epuizat decât îl văzuse Sabrina vreodată. Şuviţele cenuşii din păr îi cădeau pe tâmplele palide.

- Brian, Alex, escortaţi-l pe oaspetele nostru în temniţă înainte ca mama voastră să îl ucidă. Glasul îi tremura cu furie reprimată. Vreau ca toţi ceilalţi să plecaţi din casa mea. Acum!

-L-au ucis pe bietul nostru şef înainte de desert, bombăni Ranald, vârându-şi pistolul în partea din faţă a kiltului. Şterpeli o pulpă de berbec de pe masă în timp ce se îndrepta spre uşă. Al naibii de nepoliticoşi, dacă mă întrebaţi pe mine. N-au deloc maniere.

- Da, îndrăzni să spună un alt MacDonnell, luând o carafă cu bere şi câteva linguri din argint. Angus era un om bun. Merita să întâlnească moartea faţă în faţă, nu să fie înjunghiat în spate de un Cameron laş şi ticălos.

Bombănind asemenea unor copii ţâfnoşi pentru că fuseseră privaţi de previzibila vărsare de sânge, MacDonnellii îşi târâră picioarele afară din încăpere. Femeile cunoştinţelor lor puteau la fel de bine să împuşte un bărbat sau să se culce cu el şi nu aveau nici un motiv să creadă că nevasta lui Cameron era diferită. Nu erau dispuşi să rişte viaţa lui Morgan de dragul mândriei. Unul dintre bărbaţii mai masivi luă cadavrul lui Angus pe umăr. Morgan nici măcar nu clipi când trupul tatălui său trecu pe lângă el, în îmbulzeală, deşi Sabrina ar fi putut jura că văzuse un muşchi zvâcnind în maxilarul de granit. Se cutremură când îşi închipui trupul tatălui ei purtat astfel, fără nici un pic de solemnitate.

Brian şi Alex îl prinseră pe Morgan de încheieturi, răsucindu-i-le la spate cu mai multă forţă decât era necesar. Muşchii bronzaţi ai antebraţelor lui fremătară, un memento dur al faptului că doar prin bunăvoinţa sa şi din pricina pistolului care încă era îndreptat spre capul său li se permitea să îl ţină în frâu. Chipurile fraţilor ei erau furioase în timp ce legau mâinile fostului lor prieten.

Pe când îl conduceau afară din salon, Morgan îşi permise să mai guste o dată din dulcea răzvrătire. Se răsuci şi îi aruncă o privire lungă şi impenetrabilă Sabrinei.

Ochii lui o însemnară mai mult decât ar fi putut vreodată sângele lui, promiţându-i ceea ce buzele nu puteau.

Mai târziu...

Un fior întunecat o străbătu. Brian îl împinse pe Morgan, apoi dispărură, iar tatăl şi mama ei îngenuncheară lângă ea, Dougal punându-şi tunica pe umerii ei, iar Elizabeth strângând-o într-o îmbrăţişare parfumată.