Șoaptele trandafirilor

Capitolul VI

În salon se instală haosul. Lui Elizabeth îi scăpă un ţipăt agonizant şi izbucni în lacrimi. Brian îşi scoase sabia din teacă şi porni spre Morgan. Alex îşi prinse fratele de mijloc înainte să poată ajunge la trepte. Săbii şi pumnale părăsiră tecile cu un şuierat ferm. Bătrânul clanului MacDonnell profită de confuzia creată şi se strecură înapoi în ţarcul alor săi. Dougal îşi mângâie barba, privind cu ochi goi la oamenii care erau la un pas de război.

Pentru prima oară, Sabrina înţelese cât de trădat trebuie să se fi simţit Morgan când crezuse că tatăl ei îl înşelase. Papa al ei nu ar fi putut să o rănească mai tare nici dacă i-ar fi înfipt un pumnal în inimă. Măcar rana lui Angus fusese fatală. Ei i se dăduse o sentinţă pe viaţă.

Morgan se aşeză înapoi pe scaun, râsetul lui zgomotos stingându-se într-un chicot. Rânji prosteşte la Sabrina, făcând-o să se întrebe pentru o clipă cum ar fi să lupte pentru acest bărbat, şi nu împotriva lui. Ani la rând încercase în zadar să îi aducă un zâmbet pe chipul posomorât. Dar simpla idee de a fi legat de ea printr-o căsătorie păgână era suficientă să-i trezească simţul adormit al umorului. Un licăr diabolic îi aprinse ochii, făcând-o să se cutremure. Cel mai urât coşmar al ei devenea realitate. Dacă toţi erau de acord cu Dougal, Sabrina avea să fie în totalitate la mila lui Morgan.

Şi ştia din experienţele trecute că el nu avea pic de milă.

Lumina soarelui străluci pe o secure ridicată de un MacDonnell cu mai puţini dinţi decât Pugsley. Dougal urcă pe podium şi strigă:

- Destul! Potoleşte-ţi oamenii, Morgan! Nu pot începe o luptă pe pământurile Cameron.

Morgan îşi stăpâni oamenii cu o poruncă sugrumată.

Dougal se întoarse spre el.

- Cred că preferăm amândoi să continuăm această discuţie în privat.

- Nu o face, Morgan! Este o capcană! strigă un membru al clanului său.

- Da, şi destul de şireată, spuse Morgan, privirea fiindu-i aproape admirativă când îl studie pe Dougal. Ranald, ia oamenii și aşteptaţi-mă pe deal! Vă voi trimite veşti.

Oamenii lui erau pe punctul de a se răzvrăti, dar, când îi văzură şi pe membrii clanului Cameron ridicându-se şi plecând, se supuseră. Sabrina zări o siluetă zveltă acoperită de o pelerină ponosită stând în spatele încăperii pentru un moment, apoi plecând şchiopătând după ceilalţi. Enid se ridică şi încercă să se furişeze afară din salon, frica de conflict fiind mai mare decât devolamentul faţă de verişoara ei.

- A, nu, nu pleci! spuse Sabrina, trăgând-o înapoi de pliurile rochiei. Nu mă vei abandona şi tu.

După un schimb şoptit de replici cu Dougal, Elizabeth li se alătură, punând un braţ protector în jurul fiicei ei. Brian şi Alex stăteau aproape de podium, Alex clocotind, iar Brian săgetându-l lucios cu privirea pe Morgan.

Sabrina nu era imună la privirile compătimitoare pe care i le aruncau semenii ei în timp ce treceau pe lângă ea. Ea era cea condamnată de această curte la o viaţă alături de un bărbat care o dispreţuia.

Mândria o făcu să-şi îndrepte spatele. Îşi înălţă capul şi-şi văzu tatăl stând în faţa ei. Sabrina îşi fixă ochii pe broşa din safir care îi împodobea jaboul de la gât, incapabilă să privească acel chip pe care îl iubise atât de mult.

- Ar fi mai bine dacă ne-ai lăsa singuri, fiica mea, spuse el blând. Eu şi Morgan avem afaceri de discutat.

Sabrina îşi stăpâni tremurul din voce.