Șoaptele trandafirilor

Capitolul XIX

Cu cruzimea unei căpetenii războinice, Sabrina pregăti clanul MacDonnell pentru vizita familiei ei. Ignoră senină mormăielile şi înjurăturile lor bolborosite - pentru că vedea ce se ascundea sub ostilitatea aceea făţişă, iar aceea era frica. Le era frică că bogatul şef Cameron nu îi va considera suficient de buni. Le era teamă că vor râde pe seama lor - că le vor batjocori sărăcia, neştiinţa... primitivismul.

Binecuvântând precauţia prevăzătoare a mamei ei, Sabrina începu să caute prin cuferele împachetate de Elizabeth şi găsi pentru fiecare dintre ei un soi de talisman care să le poată oferi iluzia curajului.

Pentru Fergus acesta era o lupă frumos sculptată din fildeş african, iar pentru Alwyn un degetar de alamă. Alwyn începu să-l folosească fără întârziere, lovindu-l în cap pe Fergus, ori de câte ori ochiul său mare, minunat şi hoinar rătăcea spre o altă fată.

Temându-se că acele cufere magice nu erau atât de fără fund pe cât păreau, Sabrina şi Enid prădară şi propriile dulapuri - cusură fără oprire ca să confecţioneze rochii din jupoane, bonete de dantelă din lenjerie de corp şi papuci de pânză din jupele voluminoase ale uneia dintre rochiile de bal ale lui Enid.

Chiar şi bătrâna butucănoasă care pusese stăpânire pe bucătărie purta cu mândrie o fundă roz feminină, făcută din una dintre jartierele Sabrinei. Doar Eve rămase indiferentă la propunerile Sabrinei. Aceasta din urmă găsi cadoul pe care i-1 făcuse lui Eve - un pieptăn de aur - abandonat într-o movilă murdară de zăpadă. Sabrina nu avu nici o altă reacţie, decât să clatine din cap şi să-şi revizuiască părerea cum că Morgan era cel mai încăpăţânat MacDonnell pe care-1 întâlnise vreodată.

Podelele castelului fură măturate şi curăţate, pânzele de păianjen îndepărtate de pe candelabrele de perete, iar găurile din pereţi ascunse cu tapiserii uzate.

Morgan se întoarse în cameră târziu în noapte după ce petrecuse întreaga zi, îndepărtând bucăţile de moloz de pe coridoarele înguste. îşi croi drum prin munţii de materiale şi descoperi că tânăra lui soţie adormise în faţa focului, cu degetele încă încleştate în jurul acului. Umbre violet îi pătau pielea delicată de sub ochi.

îşi reaminti atunci că nu făcea toate lucrurile acelea pentru binele ei. Nu trebuia să-i demonstreze nimic tatălui ei. Muncea până la epuizare pentru ca soţul ei să poată sta mândru, faţă în faţă cu Dougal Cameron şi să-l privească în ochi - fără să existe între ei bariere de invidie sau ruşine.

Fu copleşit de tandreţe - de data asta una care îi tempera dorinţa carnală. De când aflase de vizita iminentă a lui Dougal, o dorise şi o avusese foarte des şi extrem de intens. Făcuse dragoste cu ea într-un abandon feroce - un sentiment primitiv de posesiune pusese stăpânire pe el şi-l făcuse să-i readucă aminte că era femeia lui - şi nu o Cameron. Gemetele ei frânte atunci când se topea sub el i se păruseră cântece şi în acelaşi timp o confirmare a minunatei, dar sălbaticei puteri care îi unea. Tânjea să-şi planteze sămânţa în trupul ei plin de dorinţă şi să vadă viitorul strălucind în ochii fiicei lor.

Un fir de vinovăţie se împleti cu dorinţa lui. Făcuse dragoste cu ea cu violenţă tandră, dar totuşi nu reuşise să se convingă să-i spună acele cuvinte prin care şi-ar fi pus inima pe tavă şi ar fi dezvăluit că mândria lui era de fapt o dulce nebunie. îi era ruşine de propria laşitate.

Nu era convins că dacă o va duce în pat o va lăsa să doarmă netulburată, aşa că o luă în braţe, apoi se aşeză pe scaun, legănând-o la pieptul său ca pe un copil. Ea îşi cuibări obrazul de tartanul său, suspinând mulţumită.

Îşi atinse bărbia de părul ei.

- O să te fac să fii mândră, fetiţo! Ţi-o jur, şi Dumnezeu mi-e martor! O sărută apoi tandru pe frunte şi-i şopti cuvintele pe care aşteptase mai mult de jumătate din viaţa ei să le audă.