Șoaptele trandafirilor

Capitolul XXX

Părinţii Sabrinei apărură la casa din Hanover Square aproape o oră mai târziu - chipurile lor radiau din cauza unei bucurii secrete.

O Bea supusă îi conduse în camera de dimineaţă, unde Sabrina stătea în spatele scutului delicat al biroului mătuşii ei. Se grăbiră prin cameră până la ea - chiar şi mersul graţios al mamei ei se transformase într-un ţopăit exuberant.

- Draga mea!

- A, iat-o pe prinţesa mea mică! Ne-a fost foarte dor de tine!

Sabrina le întoarse obrazul cu o îndrăzneală rece, de parcă ar fi trecut doar câteva ore de când se văzuseră ultima dată - în loc de săptămâni. Cei doi schimbară zâmbete atotştiutoare, convinşi fiind că, de fapt, calmul ei era doar un şiretlic.

După schimbul de amabilităţi despre Alex, Brian şi activităţile de primăvară de la moşia Cameron, tatăl ei îşi drese glasul şi adoptă o expresie gravă.

Scoase din buzunar nişte documente îndoite.

- Nu trebuie să-ţi spun de ce am venit, fetiţo. Am obţinut în sfârşit documentele tale de anulare a căsătoriei.

- Mereu durează atât de îngrozitor de mult ca să se obţină o anulare? îl întrebă ea.

Părinţii ei mai schimbară nişte priviri vinovate, amândoi mormăind ceva despre „constrângeri" şi „circumstanţe atenuante".

- În orice caz, zise apoi tatăl ei, din toată inima, deschizând vesel documentele. Tot ce trebuie să faci este să semnezi deasupra sigiliului judecătorului şi vei scăpa pentru totdeauna de nemernicul de Morgan MacDonnell.

Îi flutură documentul prin faţa nasului, în mod evident, aşteptându-se ca ea să refuze.

Sabrina îi smulse hârtia din mână şi o netezi pe birou. Mama ei rămase cu gura deschisă. Dougal scoase un sunet ciudat şi Sabrina înţelese că era la un pas distanţă de a se deconspira.

Fără ca măcar să se deranjeze să citească ce scria pe foaia de hârtie, Sabrina înmuie o până în călimara cu cerneală şi-şi semnă numele sub sigiliul oficial, fără a face nici una dintre înfloriturile ei obişnuite. Presără nisip pe semnătură, apoi scutură hârtia cu o mişcare rapidă şi i-o dădu înapoi.

- Poftim. S-a rezolvat. Putem pleca acum?

- Să plecăm... repetă prosteşte tatăl ei. Încleştă mâna în jurul hârtiei, de parcă s-ar fi chinuit să reziste dorinţei de a o mototoli. Unde să plecăm?

Elizabeth îşi scoase batista, cu o expresie chinuită pe chip.

- Acasă, zise Sabrina. La Cameron. Mi-am făcut deja bagajele şi genţile sunt pe coridor.

- Da, fetiţo, cum spui tu, zise tatăl ei vag. Putem pleca chiar acum, dacă asta îţi doreşti. Întoarse apoi spatele biroului, ca şi când n-ar fi suportat să o privească şi se îndepărtă cu paşi greoi - de parcă ar fi îmbătrânit zece ani în doar zece minute.

- Tată? Sabrina întinse braţele. Va trebui să mă duci în braţe. Ai uitat? Nu pot să merg.

La ora două fix, Morgan urca treptele conacului Belmont, chinuindu-se să se uite peste buchetul impresionant de trandafiri de seră, pe care-l ţinea în mână. Avusese nevoie de fiecare picătură de stăpânire de sine, ca să nu vină mai devreme - dar considera că la o astfel de ocazie importantă, se cereau oarece maniere.

Ciocănitului său nerăbdător nu-i răspunse un majordom, ci o slujnică pistruiată cu ochii roşii. Era mult prea preocupată ca să mai zică ceva despre flori.

- Îl chem imediat pe Excelenţa sa. îşi şterse nasul cu şorţul şi îl conduse spre intrare. Îmi cer iertare. Probabil arăt teribil de înspăimântător. Cândva aş fi făcut orice ca să scap de ea. Dar acum că a plecat... izbucni din nou în plâns.

Morgan nu voia să sufere nimeni în acea zi.

- Linişteşte-te, fetiţo! Nu e nevoie să plângi. Domnişoara Enid va veni acasă în vizită de Crăciun şi cu alte ocazii. Ar trebui să fii fericită pentru ea, acum că soţul ei s-a întors din mormânt. Copilaşul ăla al ei are nevoie de un tată.

- O, dar mă bucur pentru domnişoara Enid, domnule. Mă refeream la tânăra stăpână.

- Tânăra stăpână? Morgan fu traversat de un fior rău prevestitor.

Se opri brusc.

Servitoarea continuă să meargă.

- Domnişoara Sabrina, domnule.

Morgan scăpă trandafirii din mână. Se repezi după slujnică, o prinse de umeri şi o întoarse cu faţa la el. Îi cercetă chipul pătat de lacrimi, căutând un adevăr pe care se temea să-l audă.

-Sabrina? Sabrina a plecat? Unde? Când? Acum cât timp?

Servitoarea tremura în strânsoarea lui neîndurătoare.

- De când au venit mama şi tatăl ei s-o ia înapoi în Scoţia.

Morgan o zdruncină fără să vrea.

- Când? Acum cât timp?

- Acum câteva ore. De pe la zece azi-dimineaţă.

Morgan fu copleşit de multe sentimente contradictorii. Nedumerire. Furie. Disperare. Oare aceea era încă o trădare înfăptuită de familia Cameron? Dar a cui trădare? A lui Dougal sau a Sabrinei?

Slujnica tremură în faţa expresiei lui cumplite. Îi dădu drumul şi ieşi furtunos pe uşă, zdrobind sub picioare florile căzute.