Șoaptele trandafirilor

Capitolul XXII

Partea a treia! 

Poţi să sfarmi sau să spargi vasul, de vrei,
Dar mirosul rozelor se va ţine de cioburile lui.

                Sir Thomas Moore 

Dar nu există trandafiri fără spini. 

                 Robert Herrick

Flori de toate culorile şi fără spini, roza.

                      John Milton

Trăsura neagră şi lucioasă gonea clătinându-se pe drumurile înguste, pline de zăpezi care se topeau. Dougal şi Elizabeth călătoreau într-o tăcere apăsătoare - nu auzeau sunetul muzical al unei cascade care împroşca apă prin defileul adânc şi nici nu vedeau abundenţa de flori sălbatice revărsate peste dealurile pietroase din jurul lor... erau orbi şi surzi la toate farmecele uimitoare ale acelei zile înmiresmate de primăvară scoţiană.

Elizabeth ţinea mâinile încleştate atât de tare în poală, încât ar fi putut fi la fel de bine înmănuşate în oţel, în loc de satin.

Dougal îşi frecă barba, iritat.

- Şi dacă refuză să ne vadă?

- Trebuie să ne vadă, veni răspunsul ferm al soţiei sale. îi datorează măcar atâta lucru. Sabrina nu s-ar fi aflat în situaţia asta dificilă, dacă nu era el.„ 

Dacă nu eram eu..." - Dougal repetă în gând acel refren obsesiv care-i dădea dureri de cap. Aproape se înfioră când trăsura luă greoi curba înşelătoare care o costase pe fiica sa totul, mai puţin viaţa... însă se forţă să-şi înfrâneze acel impuls.

Fusese chinuitor pentru toţi să asiste la urmările iniţiale ale accidentului Sabrinei - tremurul constant al mâinilor, lacrimile care-i inundau ochii la cele mai mici frustrări sau dezamăgiri, dificultatea de a îndeplini sarcini simple la care odinioară excelase, precum brodatul sau cântatul la clavecin. Crăciunul fusese o perioadă foarte tensionată în Cameron, plină cu zâmbete forţate şi mese festive abia degustate.

Dougal nu putea spune exact când anume se întâmplase - dar totul se schimbase după Crăciun. Durerea din ochii Sabrinei se ascuţise şi se transformase în ceva periculos - ca un butoi de pulbere în aşteptarea unei scântei.

Într-o seară o luase în braţe, o coborâse în salon şi o aşezase pe un fotoliu în faţa focului - pentru ca toţi să poată suferi prin ritualul de a pretinde că totul era normal.

- Mulţumesc, papa, zisese ea supusă, acoperindu-şi picioarele cu o pătură.

- Cu plăcere, prinţesă.

- Ai vrea să cântăm în duet în seara asta? o întrebase Elizabeth, ridicând ochii de la gherghef.

- Nu, nu cred. Mă cam ustură gâtul de când m-am trezit din somn. Sabrina respinsese oarecum demonstrativ propunerea mamei ei.

Brian se aşezase pe un scaun apropiat de sora lui, trăgând între ei tabla de şah.

- Singurul cântec pe care-l veţi auzi în seara asta de la fată este unul prin care va cere milă după ce o s-o înving la şah. Se aplecase apoi, aranjându-i una dintre bucle.

- Ai grijă, frate! Ştii că e renumită pentru faptul că-ţi fură pionii de pe tablă şi îi ascunde în fuste. Râsul copios al lui Alex atinsese la un moment dat o tonalitate falsă, care o făcuse pe Elizabeth să tresară.

Sabrina reuşise totuşi să schiţeze un zâmbet oarecum neastâmpărat, pe care Dougal îl simţise ca pe un pumnal în inimă.

- Nu fi prostuţ, Alex! Nu trişez niciodată... dacă nu pierd.