Șoaptele trandafirilor

Capitolul XIII

De îndată ce Morgan dădu colţul şi ieşi din raza lor vizuală, o rupse la fugă. Urcă scările dărăpănate câte două deodată, apoi încremeni lângă uşa Sabrinei. Peste notele blânde ale harpei şi bubuiturile propriei inimi în urechi, auzi glasul baritonal al unui bărbat şi pe cel dulce de soprană al unei femei împletindu-se într-o melodie atât de tulburătoare, încât i-ar fi făcut să plângă şi pe cei mai nemiloşi dintre războinici.

Bărbatul cânta:

Se prea poate să fi avut fiica unui rege,
Departe, dincolo de mare.

Sabrina contracară cu:

Se prea poate să fi fost fiica unui rege,
Dacă n-ar f fost dragostea pentru tine atât de arzătoare.

Un alt bărbat cânta împreună cu soţia lui. Morgan nu îşi dădu seama că era pentru prima oară când se gândise la ea nu ca fiind Sabrina sau răsfăţata sau o pacoste afurisită din clanul Cameron, ci ca fiind soţia lui. Furia şi neputinţa îl şocară. Intimitatea pură a glasurilor împletite era cumva chiar mai îngrozitoare decât păcatul trupesc.

Deschise furios uşa. Două perechi speriate de ochi îl priviră. Brusc, îşi dădu seama că probabil arăta ca un nătărău - pe jumătate gol, cu părul ud şi gura căscată de uimire.

Nu se putu abţine să nu se holbeze când descoperi că vocea baritonală angelică aparţinea unui bărbat cu un suflet mai negru decât al Satanei.

Fergus MacDonnell îşi ridică trupul îndesat de pe perna de la picioarele Sabrinei şi îi oferi o plecăciune demodată.

- Vă mulţumesc pentru ceai, milady. Vă sunt îndatorat.

Ea puse harpa deoparte. Gheara aspră a lui Fergus îi înghiţi mâna graţioasă.

- Eu vă mulţumesc, domnule MacDonnell, pentru că m-aţi învăţat aceste balade fermecătoare din Highlands. Soţul meu le va aprecia în timpul nopţilor lungi de iarnă care vor urma. Nu-i aşa, dragul meu?

Lui Morgan îi luă un minut întreg să îşi de-a seama că vorbea cu el.

- Hm?

Fergus se opri în pragul uşii, aruncându-i o privire dojenitoare.

- Nu mormăi la soţia ta, flăcăule! Nu eşti un porc afurisit, spuse el, aruncând apoi peste umărul lui Morgan tartanul care îi atârna la brâu. N-ar trebui să umbli pe jumătate despuiat în prezenţa unei doamne. Tată-tău nu te-a-nvăţat deloc manierele?

Fergus îl bătu drăgăstos pe spate, apoi porni ţanţoş în josul coridorului. Sabrina se plimba agitată prin cameră, fredonând în gând şi strângând voioasă ceştile, de parcă salonul de la parter nu ar fi fost plin ochi de MacDonnelli care aşteptau detunătura pistolului lui Morgan.

- Fermecător om, nu-i aşa? Suflă un fir de praf de pe urciorul cu frişcă. Sub toată fanfaronada aia zace sufletul unui gentleman.

Morgan închise gura. Odată îl văzuse pe Fergus curăţând de carne un os de berbec în timp ce, cu cealaltă mână, tăia capul unui duşman.

- Da, un poet adevărat.

Auzind glasul calm al lui Morgan, Pugsley se băgă sub pat până când nu se mai vedea din el decât coada ondulată.

Morgan închise blând uşa în urma sa.

- Ai vrea să îmi explici prezenţa lui entuziasmată în camera ta, drăguţo?

Sabrina lustrui o ceaşcă pe mâneca rochiei, ştergând amprentele unsuroase ale lui Fergus.

- Ce este de explicat? L-am invitat să ia ceaiul cu mine. A fost destul de amabil cât să mă înveţe câteva dintre baladele voastre minunate. Ştiam că te vei plictisi repede de cântecele englezeşti ale mamei, spuse ea, strâmbând din nas. Mă tem că aveau prea multe referinţe despre îndrumarea scoţienilor puturoşi.