Șoaptele trandafirilor

Capitolul XIV

Morgan răsuflă greoi în timp ce malţul îi pârjoli gâtul luat prin surprindere. Pentru ceea ce i se păru o eternitate, nu putu nici să respire, nici să înghită, dar bănuia că ambele eforturi ar fi fost oricum zadarnice în timp ce Sabrina veni alergând în salon, arăta nd de parcă ar fi fost o nimfă zburdalnică a pădurii.

Poalele rochiei ei de culoarea trandafirilor fuseseră ciopârţite în atât de multe fâşii, încât până şi ţinuta lui Alwyn părea modestă. Nu purta jupă sau crinolină, iar cu fiecare pas vesel pe care îl făcea, o porţiune alarmantă din coapsele albe ca laptele îi era dezvăluită.

Era desculţă şi părul îi era despletit. I se revărsa peste umeri în valuri sălbatice, încununat de o coroniţă de trandafiri din satin, care semănau suspect de mult cu cei care aveau menirea de a i ţine corsetul strâns la un nivel decent. Nu se fardase deloc. Roşeaţa din obraji era naturală, doar buzele ţuguiate şi le dăduse cu ruj, drept invitaţie.

Morgan voia să facă anumite lucruri acelor buze. Lucruri tandre. Lucruri păgâne. Zvâcnind, mădularul lui se trezi la viaţă, pulsând într-un ritm alarmant.

Cu ochii ca mărgelele licărind vesel, Fergus turnă mai mult whisky în cană.

- Bea, omule! Am bănuiala că o să ai nevoie înainte ca noaptea asta să se termine.

Morgan goli cana, privirea lui nepărăsind-o nici o clipă pe Sabrina. Whisky-ul îi ţesea cârcei fierbinţi până în adâncul stomacului, unde se temea că îi ajunsese acum inima.

Sabrina îşi croi drum printre dansatorii încremeniţi, oprindu-se din când în când să ofere câte un zâmbet zglobiu vreunui chip cu gura căscată. Hohotele argintii ale râsului ei străpunseră tăcerea încordată în timp ce se apropia de masa lui Morgan, şoldurile legănându-i-se într-o invitaţie mai veche decât timpul însuşi. Cu colţul ochiului, Morgan o văzu pe Alwyn sărind în poala lui Fergus.

Sabrina sărută obrazul cu barbă căruntă al lui Fergus, apoi încălecă banca, întorcându-se cu faţa spre Morgan.

- Patul era prea rece pentru gustul tău, milord? Privirea ei trecu asupra lui Alwyn, arătând limpede că fusese martora trecerii femeii de la Morgan la Fergus. Poate ai venit să cauţi ceva căldură?

Mâinile lui Morgan se încordară pe cană, scobind în ceramica nearsă. Îşi menţinu glasul jos, atât de jos încât până şi Fergus ar fi trebuit să ciulească urechile ca să îl audă.

- Ai grijă ce spui, drăguţo! Oamenii mei cred că împărţim patul şi aş prefera să rămână aşa. Deci, de ce nu eşti în al tău?

Ochii ei albaştri şi nevinovaţi se bulbucară.

- Nu ştiam că dormitorul meu era menit să fie o celulă. Sau o cuşcă. Sunt prizoniera ta acum, Morgan? Sau animalul tău de companie? îi oferi încheieturile mâinilor ei. Poate ai vrea să mă legi?

Cuvintele şi postura ei invocară imagini păgâne ce nu erau mai puţin erotice din pricina barbarismului lor. Morgan îi împinse mâinile înapoi în poală, luptându-se să ignore coapsele ei ispititoare pe banca aspră din lemn şi catifeaua sfâşiată a rochiei ghemuită între ele.

Îşi acoperi tremurul din voce cu asprime.

- O căpetenie nu se aşteaptă la un asemenea comportament din partea soţiei lui.

- A, dar toată viaţa m-am purtat cuviincios şi unde m-a adus asta? Nu are rost să las fetele obraznice să aibă parte de toată distracţia. Spre surprinderea şi şocul lui, Sabrina îşi arcui gâtul graţios şi îi prinse lobul urechii între dinţii micuţi şi ascuţiţi, după care şopti: Oamenii tăi nu sunt nici pe departe atât de proşti pe cât îţi place să crezi. Dacă ai fi împărţit patul cu mine, ai fi avut lucruri mai bune de făcut decât să stai îmbufnat.