Șoaptele trandafirilor

Capitolul II

-Ţărănoi neîndemânatic, uite ce ai făcut!

Morgan îşi coborî instinctiv privirea. Un ciob zimţat era înfipt în palma sa. Sângele cald i se prelingea pe încheietura mâinii, picurând pe unul dintre preţioasele covoare ale lui Elizabeth Cameron. înainte să îl poată reprima, vechiul sentiment de ruşine se reaprinse. Ruşinea pentru că era un MacDonnell. Ruşinea pentru că era un asemenea bou necioplit. Sentimentul fu urmat numaidecât de furie - furie zdrobitoare care îi proteja mândria zdrenţuită de orice lovitură. Dar înainte să o poată asmuţi asupra fetei necăjite, ea lăsă sabia să cadă şi se grăbi să ajungă lângă el.

Aruncând restul cioburilor trandafirului, îi luă mâna într-ale ei şi tamponă rana cu o bucată de material din cămaşa de noapte. Mâna ei era caldă, moale şi mătăsoasă sub a lui.

-Ar trebui să ai mai multă grijă, îl mustră ea. Dacă ţi-ai fi tăiat încheietura, ai fi putut sângera până la moarte.

Morgan era prea surprins pentru a-i atrage atenţia că ce spunea nu avea logică. Dacă ea i-ar fi tăiat capul, cu siguranţă că ar fi sângerat până la moarte. încă privindu-i încruntată mâna, îl trase spre arcul de lumină palidă ce pătrundea prin fereastră.

- Nu te mişca! îi porunci ea. O să-ţi scot ciobul ăsta din palmă şi, cu siguranţă, o să te doară. Poţi să ţipi dacă vrei. Nu o să îmi schimb părerea despre tine.

Din moment ce nu avusese niciodată o părere prea bună despre el, Morgan nu era îngrijorat. Nici măcar nu tresări când Sabrina îşi apăsă degetul pe palma lui şi apucă ciobul de sticlă argintie între unghiile ei îngrijite.

De-a dreptul năucit, Morgan o studie în lumina lunii. Creştetul capului ei de-abia îi ajungea la piept. Buclele ondulate de care odinioară obişnuia să o tragă cu atâta bucurie i se revărsau pe spate în valuri negre. Pielea îi era albă, cu excepţia unor mici pete de culoare, de parcă Dumnezeu îi mângâiase obrajii şi buzele cu petale de trandafir. Un văl de abanos mătătos îi proteja ochii.

Mirosul ei îi umplu nările. Fu şocat când îşi simţi gâtul încordându-se de o dorinţă atavică. Fata mirosea la fel ca mama ei, dar mai proaspăt, mai dulce. Un instinct masculin primitiv îl avertiză că aceasta era o floare încă tânără, parfumată, delicată şi coaptă. Morgan se încruntă. Poate că Sabrina era nectar pentru orice alt bărbat, dar pentru un MacDonnell, fiica lui Dougal Cameron, putea fi mai mortală decât mătrăguna.

Ea îşi muşcă buza de jos parcă pentru a-şi înghiţi un ţipăt când scoase ciobul de sticlă şi împiedică sângerarea cu o altă bucată din cămaşa de noapte. Morgan se temea că mai mult material era înfăşurat în jurul braţului său decât pe trupul ei. Dar o privire fugară şi intrigată asupra coapsei zvelte îi reduse protestul la tăcere.

Strâmbând din nas, Sabrina puse ciobul însângerat pe pervaz, apoi ridică privirea spre el. Mâna lui era luminată de lună, dar umbrele încă îi ascundeau chipul.

-Un sfârşit destul de ruşinos pentru trandafirul de Belmont, nu-i aşa? Poate că atunci când regele Iacob i l-a oferit bunicului meu englez pentru a-i răsplăti loialitatea, i l-a dat drept armă, nu ca ornament. Dacă ar fi ştiut că va sfârşi în mâinile unui Highlander, sunt convinsă că i-ar fi placat ţepii cu otravă, nu cu aur.

Poate că Sabrina Cameron nu mai era copila dolofană de odinioară, dar un lucru nu se schimbase. Încă adora să pălăvrăgească.

Un chicot jos îi scăpă din gât.

Sabrina se încruntă. Sunetul nu îi era deloc familiar - cald şi profund, cu o octavă mai sus de un mormăit. Totuşi, dacă ar fi fost o pisică, toate firele de păr i s-ar fi zburlit, avertizând-o.