Dragoste sub pistol - LA FAMILIA ADRIANNI [TRILOGIE FINALIZATĂ PE WATTPAD]

Capitolul 7 - Oare cine e ea?

Rosella

Le arunc tuturor priviri fugitive, încercând să înțeleg ceva. Nu înțeleg absolut nimic.

Mă aflu la facultate, sprijinindu-mă în coate, încercând să văd sensul a ceea ce ne predă doamna Wilson, profesoara de istorie a limbii engleze. Nu m-am împăcat niciodată cu istoria, am avut o relație relativ bună cu ea în clasele primare, când mama mă obliga să tocesc niște amărâte de pagini. Acum, pune-mă să citesc că nu înțeleg.

Am decis ca, până la urmă, să mă reîntorc la facultate, cel puțin pentru a-i da Pandorrei timpul necesar să se acomodeze cu situația. Nu pot spune cu exactitate că știu cum se simte, dar ceea ce ne leagă pe noi este faptul că am fost trădate de oamenii pe care i-am iubit. Iar aproape toți s-au transformat în cenușă.

Îmi doresc să o pot ajuta mai mult, căci știu cât de bună și de sufletistă e. N-a lăsat niciodată chestia cu mafia să o afecteze, mereu și-a pus familia pe primul loc. Pe copil și pe Mikel. Iubește cu o capacitate de neînchipuit, lucru pe care îl vezi de prima dată când o întâlnești. Nu-i scapă niciun detaliu, și mereu încearcă să vadă partea plină a paharului, să încline balanța unde este cazul. Este o fire analitică, curioasă și cu dexteritate, poate că de aceea ne înțelegem atât de bine. Curiozitatea, iubirea și suferința au fost mereu cele care ne-au îndrumat, iar noi am încercat să urmăm traiectoria cea mai potrivită. Iar drumurile noastre s-au intersectat.

Cum stăteam eu gânditoare în bancă, aud deodată pe cineva strigându-mi numele. Mă ridic încercând să protestez, dar mai mult mă fac de râs:

— Eu, eu sunt Rosella!

Colegii de seminar pufnesc în râs, iar eu îmi înlătur firul de păr ce-mi sare dincolo de frunte cu mâna. Analizez încăperea, și am vaga impresie că timpul va trece incredibil de greu. Degeaba sunt anul doi, tot boboacă mă simt.

Este incredibil, totuși, cum nu mai bag părerile altora în seamă. Unii șușotesc pe partea stângă aruncându-mi din când în când privind cu subînțeles, alții abia dacă știu pe ce lume trăiesc. Tot ce mi s-a întâmplat până acum m-a schimbat teribil de mult, au apărut și lucruri bune dacă stau să mă gândesc. Poate că nedreptățile ni se întâmplă cu un scop, trecând prin ele devenim mai puternici si mai capabili de a evita contactul cu sufletul nostru firav și șubred. Adevărul este că numai așa ne putem vindeca de frica de eșec, trecând prin el, simțindu-i gustul amar ce ți se întipărește în gură.

Dorindu-ți cu ardoare să aflii planurile universului, ca să nu dai greș.

Și, inevitabil o dăm în bară. Odată aleasă o traiectorie, trebuie să o urmezi. Și, odată ce ți s-a întâmplat un lucru, e ireversibil.

— Rosella Evellina Smith, îmi aud numele silabisit de către profesoară. Ești atentă?

O scrutez arcuindu-mi o sprânceană și mă așez la locul meu, ignorând privirile care sunt ațintite în continuare asupra mea.

În timp ce privesc tabla de la distanță cu ochii împăienjenindu-mi-se, telefonul îmi vibrează un buzunar. Scotocesc după el și-l ridic încet pe sub bancă, mă uit spre profesoară care scrie pe tablă întreaga bătălie a bunicului și a bunicii în încercarea de a vedea cine-i demn pentru plăcinta de pe farfurie, după care glisez ecranul.

— Te iubesc, citesc mesajul pe care Antonio mi l-a lăsat.

Un zâmbet îmi răsare în colțul buzelor, emoțiile determinându-mi obrajii să roșească într-un asemenea hal încât profesoara mă avertizează din priviri. Îmi înalț capul și oftez, lăsând telefonul pe bancă după ce îi dau reply lui Antonio: