Dragoste sub pistol - LA FAMILIA ADRIANNI [TRILOGIE FINALIZATĂ PE WATTPAD]

MULTUMIRI VOLUMUL 3.

Voi cand scrieti multumirile? Eu niciodata n-as putea sa le scriu dupa ce finalizez o carte. De fapt, mereu le scriu inainte, in puncte critice. Ca acum. Imi place sa ma joc cu suferinta cateodata, sa ma cufund in ea, in timp ce intunericul ma inghite. Iar, pe langa asta, oamenii de langa mine, cei din mediul online si nu numai... au ajuns sa ma traga aproape de lumina.

Mami, acolo unde esti, vreau sa stii ca inca te iubesc. Din toata fiinta iti spun ca tot ce ai facut pentru mine, toate sacrificiile, le-am tinut minte si am luptat ca sa nu te dezamagesc. Iti dedic tie aceste randuri, stiind cat de mult ti-ai dorit sa-ti publici poeziile. O sa iti ridic un altar de versuri si poeme si promit ca o sa iti fac visul realitate! Caci si tu m-ai trezit dintr-un vis cand am aparut, iar apoi te-ai cufundat in somn in vreme ce eu iti strigam numele indurerata.

Nasa mea draga, vreau sa-ti multumesc ca mi-ai fost aici in acesti ani. Fara consolarea dumitale nu stiu daca as fi trecut peste tot. Stii la ce ma refer. De altfel, ii multumesc si nasicului ca a fost aici, sfatuindu-ma cum a stiut mai bine. Sunt sigura ca mereu o sa pretuiesc valoarea binelui, dar chiar si asa, stiu ca n-o sa pot fi in totalitate un om fara de lege.

Vreau sa-le multumesc Andreei Fowler, Cathyei, Biancai, Antoniei, Ionelei, Anucelor mele, lui Valentin, Loredanei, Dariei, Alexandrei, Sinem, Cristinei, Marianei... oare mai am? Logic ca mai am. As putea tocmi o lista intreaga. Chiar si asa, daca am uitat pe cineva, imi cer scuze. Intentia mea a fost doar sa arat lumii ca nu trebuie sa ai sute de prieteni, ci cativa care sa iti fie alaturi, decat multi care sa iti strice planurile.

De asemenea, vreau sa-I multumesc Ioanei, fostei mele colege de banca din clasa a XI-a, si sa-I dedic urmatoarele randuri:

Stiu ca poate viata ne-a despartit pe cai total opuse si diferite intru-totul. Ne-am aruncat vorbe amare, tari si dureroase. Nu cred ca vreuna dintre noi n-a suferit. Am fost nu doar incapabile sa reparam ceva, dar prea instabile una fata de cealalta. Ne-am gresit una alteia pana cand inimile ni s-au frant in bucati, apoi am privit impasibile si fara scrupule fara ca macar sa ne luam la revedere. Poate ca n-am fost si nu sunt un om care sa-ti pretuiasca prietenia. Poate n-am fost suficienta pentru tine. Dar... iti multumesc pentru clipele frumoase. Nu te invinovatesc pentru suferinta mea, asa cum nici tu n-ai facut-o. Te vad ca pe o amintire, dar dureroasa. Nu pot aduce subiectul despre tine cu mine si nu il deschid des. Inca ma apasa, chiar daca am refuzat sa cred. Si m-am mintit singura.

Te inchid pe tine, aici, drept amintire, intr-un fel sau altul, a ceea ce am nimicit candva, amandoua. Suflet, minte, ochi, buze sau morminte, cum ar zice Blaga. Destinul ne-a adus impreuna si ne-a rapus, prin propriile noastre actiuni. Chiar si asa, conteaza cate am invatat si cate lucruri vor mai fi din pricina acestei intamplari. Multumesc ca ai fost acolo!

Le multumesc profesorilor, in special doamnei diriginte pentru cat de multa putere mi-a transmis, sfatuindu-ma de fiecare data. Am legat o frumoasa conexiune cu dumneavoastra, in special in apropierea bacului. Multumesc ca m-ati ajutat cu geografia sic a ati avut rabdare cu mine, eu n-am avut niciun strop. Doamnei profesoare de limba romana ii multumesc ca mi-a aratat frumusetea din spatele fiecarei opera, ca a pus bazele a tot ceea ce trebuia sa ascult si sa inteleg, apoi sa trag eventualele concluzii. Doamnei profesoare de matematica, multumesc ca m-ati luat de la zero. Daca nu erati dumneavoastra, posibil nu mai aflam ca am o anumita pasiune pentru unele concept din matematica. Sper ca mai tineti minte cat de mult ma vaitam cu radicalii si cu ridicarea lor la patrat. Chiar daca ceea ce fac eu este o nimica toata vizavi de ceea ce fac dansele, le stimez pentru munca si devotamentul cu care predau si chiar sper ca, intr-o zi, cineva sa le vada asa cum o fac eu. Si sa le pot ajunge din urma, mai ales ca au atata vocatie!

Multumesc doamnei bibliotecare pentru toate sfaturile si pentru toata grija cu care m-a intampinat in clasa a noua, mi-ati fost ca o a doua mama. De abia astept sa va revizitez, o sa imi fie dor si de dumneavoastra! Doamnei profesoare de limba engleza pentru sprijinul la fiecare ora de engleza. De cand am cunoscut-o pe dansa viata mea s-a schimbat. Am iubit engleza alaturi de aceasta, ba chiar pot spune ca fara aceasta n-as fi ajuns la nivelul de azi. Doamnei de limba germana, multumesc ca ati vazut lumina din spate intunericului ce pandea inauntrul meu. Ca ati dorit sa ma cititi in ciuda faptului ca gandurile mele sunt imperfect de imperfecte. Multumesc doamnei de contabilitate si doamnei Luminita pentru ca m-au invatat ce este aceea balanta de verificare. Rectific, poate chiar ce-i acela TVA. N-am sa uit niciodata orele in care priveam tabla si ma intrebam daca asa ceva este posibil. Multumesc si domnului Horatiu pentru consiliere. Multumesc ca ati fost acolo cand ma cufundam in valuri de singuratate.

Imi multumesc mie ca nu m-am abandonat. Probabil ca niciodata n-as fi reusit daca n-as fi tras de mine in acesti ani sa ajung aici. Sa va scriu despre cum, ceea ce ai langa tine, nu neaparat familie, dar cineva care sa tina la tine si sa vada dincolo de ceea ce esti tu chiar iti poate influenta viata. Sunt sigura ca drumul meu nu s-a incheiat, ci abia a inceput. Si cu aceste vorbe, am sa conchid adresand un ultim multumesc!