Dragoste sub pistol - LA FAMILIA ADRIANNI [TRILOGIE FINALIZATĂ PE WATTPAD]

Capitolul 3 - Amintiri crunte, care acum își dezvăluie colții perfizi.

Amintiri crunte, care acum își dezvăluie colții perfizi

Antonio

New York City

După câteva zile de colo-ncoace, am ajuns într-un final înapoi de unde am plecat. Totuşi, totul îmi este atât de străin, lipsit de sens, încolţindu-mă de tot.

Sunt îmbrăcat într-un palton lung, negru, cu o valiză în mână. Uno pătrunde timid în casă, după care eu îmi dreg glasul şi-mi acord timp ca să-i fac un portret, căci, sincer, toată lumea îmi pare diferită acum. Poate că trecutul mă urmăreşte cu un scop, unul pe care eu nu-l pot înţelege. Poate că vrea să mă avertizeze, dar adevărul e că, nu ştiu ce să mai fac ca să-l evit. Sebastian şi Serjio au avut dreptate într-o privinţă, aceea că mi-am încălcat o promisiune. Într-adevăr, căutând-o pe Anastasia am ajuns să mă afund tot mai mult în rahat, Nicolas m-a învârtit de atâtea ori, viaţa m-a jucat cum a vrut, au intervenit lucruri mult mai...crunte. Nu pentru că n-am vrut. Anastasia mi-a fost cea mai bună prietenă, cu bune şi cu rele. Am căutat-o prin tot mai multe ţări, dar parcă a intrat în pământ. Câteodată mă întreb dacă nu cumva nenorocitul ăla a omorât-o, aşa cum era să facă şi cu Rosella. Ea măcar a avut noroc şi a scăpat cu picioarele fracturate, dar...nu pot îndura niciun final.

― Antonio? mă trezeşte Dos la realitate. Ce dracu' ai?

Oftez.

― Nimic. Pur şi simplu, privesc în gol.

Zâmbeşte nostalgic şi mă apucă de umăr, după care îmi dă o palmă peste ceafă. Mă clatin şi exclam nervos, după care îl fixez încruntându-mă.

― Nenorocitule! strig. Să vezi ce-ţi umflu ţie cocoaşa!

— S-o crezi tu, murmură el afișând un rânjet. Ți-ai pierdut din antrenament, băiete.

Îmi dau ochii peste cap și trec pe lângă el, iar din senin, sar în fața lui de mai are puțin și se prăbușește. Mă fixează încruntându-se, pregătit totuși, pentru orice eventualitate de o confruntare ca între prieteni. Mai precis, o luptă între puradei, căci nici nu zici că suntem adulți în toată firea.

Uno ne aruncă o privire supărată, iar noi ne resemnăm de la gândul unei bătăi pe cinste, lăsând-o pe altă dată. Mai bine să fac ceva drăguț în locul a ceva nasol, căci dacă Dos ar ajunge să mă snopească - lucru ce m-ar mira, desigur - , n-ar fi bine pentru nimeni.

— Ar trebui să te gândești prima dată cum să o readuci pe Rosella cu picioarele pe pământ, cum s-o vindeci, îmi atrage atenția Uno. Din ce am văzut până să plec, aceste câteva luni în care a mai stat în Sicilia nu au fost printre cele mai strălucite.

Încuviințez.

— Dacă aș putea să schimb cumva totul...

— N-ai cum să schimbi, Antonio, murmură Dos. Dar poți repara.