Dragoste sub pistol - LA FAMILIA ADRIANNI [TRILOGIE FINALIZATĂ PE WATTPAD]

Capitolul 1 - Trup suferind, suflet negricios.

Trup suferind, suflet negricios.

Rosella

Am învățat să merg cu gândul, căci picioarele refuzau să-mi mai dea ascultare. Am învățat să visez că zbor, chiar dacă aripile îmi erau tăiate. Am învățat să trăiesc, chiar și așa, în ciuda acestora. Totusi, nu-l mai pot privi cu aceeași ochi. Nu acum, când totul s-a întâmplat atât de rapid. Poate că pericolul nu ne mai pândește, dar sufletele noastre sunt pe cale să se ciocnească precum doi asterioizi. Iar impactul ar putea aduce distrugerea.

Privesc soarele ce apune în marea sa splendoare, așteptând ca Pandorra să-şi facă apariţia. Nu-mi place că Antonio o pune să dea ochii cu mine şi să mă ajute când ea are un copil de crescut. Nu-mi place să depind de alţii, niciodată nu mi-a plăcut.

Încerc să mă ridic, dar nici măcar nu pot. Parcă m-aş află într-un Iad fără sfârşit. Totuşi, fiecare sfârşit are şi un început, iar eu trebuie să fac cumva ca balanţa să se reechilibreze. Odată pentru totdeauna. Şi dacă e să dau greş, este mai bine decât să nu încerc.

― Aici erai! exclamă Pandorra. Iartă-mă că...

― Mă descurc, intervin eu pe un glas grav. Nu te mai deranja.

Se încruntă, apoi se apropie de mine grăbită.

― Rosella, nu te pot lăsa aşa, mai ales după tot ce s-a întâmplat.

― Cuvintele acestea ar fi trebuit să fie ale lui, îi răspund arcuindu-mi o sprânceană. Nu ale tale.

Oftează.

― Te înţeleg perfect, continuă ea. Dacă vrei, pot discuta cu Mikel, iar el...

― Nu, discuţia va fi între mine şi Antonio. Amândoi trebuie s-o dregem cumva.

― Indiferent de ce ai face, adaugă, să ştii că sunt aici. Voi încerca pe cât pot de mult să te susţin.

De la a susţine pe cineva la a încerca să-i sădeşti acea fărâmă de speranţă este greu. Speranţa că lucrurile vor rămâne aceleaşi precum au fost odată, chiar dacă pare că încep să ia o altă întorsătură. Deja ceva între noi s-a rupt, iar o furtună se pregăteşte să se năpustească cât de curând asupra inimilor noastre. O simt, iar aceasta pare a fi rodul sentimentelor noastre ce se abat asupra gândurilor şi trăirilor. Eram instabili, dar acum suntem mult prea departe de a fi normali.

Şi nu ştiu ce ne rezervă destinul, dar presimt că lucrurile se schimbă deja la o sută optzeci de grade.

***

Antonio

Cu cât mai mult mă apropii de ea, cu atât mai mult simt că sufletul ei se sfărâmă. O simt ca pe o durere cumplită de inimă, mai ales când ştiu că totul este din vina mea.